Evenimentul Zilei și jurnalismul de coșciug

Vă salut, stimate redactor-șef adjunct EVZ, Mălin Bot. Nu mă cunoaşteţi, dar nici eu nu-mi doresc să vă cunosc.  Vă scriu aşa, ca de la garsonieră la redacţie de ştiri. Nu numai că nu vreau, dar mi s-a spus că nici nu voi reuşi vreodată, din cauza atitudinii (atitudinea de aici):

Nadina-Zisu

Nadina Zisu este redactor la Evenimentul Zilei, așa cum se recomandă. În fiecare dimineaţă ea îşi bea cafeaua de redactor, după care intră pe Google-ul redactorilor, căutând materiale de… redactori.

Nadina Zisu, nu este doar un redactor, ea este o redacţie întreagă! Cum? O redacţie întreagă? Dar ce este aia o redacţie? Noi nu avem de unde să ştim, pentru că noi nu suntem o redacţie, noi suntem o garsonieră.

Nadina Zisu spune despre ea că e mândră de începutul ei în presă. La o scurtă analiză din informaţii publice, ea contribuie la redacţia EVZ din 29 ianuarie. Până în prezent, în 34 de zile lucrătoare, Nadina Zisu a scris 315 articole.

Nu doar că a scris o medie de aproximativ 10 articole pe zi, dar şi din domenii diferite: politică externă, politică internă, social, cultural, tech, 50 Cent, Apple, comerţ, imobiliare…

Nadina Zisu este o antologie. La fel ca toți redactorii EVZ. Cu expertiză în toate domeniile, ea este o sursă demnă de încredere şi profesionalism şi ne bucurăm că tinerii ca ea au ales calea asta a grea a jurnalismului ca să ne destupe şi nouă minţile încuiate cu informaţii.

Nadina, spui că rămâne la latitudinea oamenilor cu care lucrezi să-ți aprecieze potențialul. OK, să-i cerem domnului Mălin Bot, redactor-șef adjunct la EVZ, o recomandare? Permite-mi să-ți spun că nu-ți va face cinste niciodată o recomandare din partea unei publicații de rangul EVZ. Și că, de fapt, o recomandare puternică este un search pe Google cu numele tău, pe care viitorii tăi angajatori îl vor face cu siguranță.

De asta, inițial, nu ți-am publicat numele. Pentru că ești fix o imagine reprezenativă a proaspătului absolvent entuziasmat de munca pe care o face. Și care, ca să ajungă să-și plătească factura din job-ul pe care-l prestează, va face mai întâi munca de jos. Orice om face greşeli. Când îţi asumi, însă, că sapi în cimitirele astea virtuale ca să dezgropi fețele oamenilor morţi, călcând pe orice etică, călcând pe părinţi, călcând pe decenţă, călcând pe bun simţ, călcând pe orice… Se întâmplă asta.

Acest subiect nu a fost menit ca un atac la persoana ta, ci un semnal de alarmă, un manifest pentru gaşca de trântori cu impresii de jurnalişti la care aderi. Pentru voi, tinerii şi noii jurnalişti a căror singură contribuţie în informarea publică sunt doar diacriticele puse pe ştirile preluate şi traduse din afară sau din comunicatele de presă.

Succes cu jurnalismul de coșciug pe care-l prestați la EVZ, domnule Mălin Bot.

PS: Asta se va întâmpla de fiecare dată când veți mai cere și publica cu bună știință fotografii cu oameni morți, contrar voinței familiei și oricărei urme de bun simț. Ne-am săturat de jegul din presă, de creieri întinși pe asfalt, de victime expuse și familii în viața cărora intrați cu bocancii plini de jegul în care vă scăldați.

Read more
Coșmarul jurnalistului de azi: subiectul știrii tale e o persoană moartă cu profil de Facebook privat

Un autocar cu studenți Erasmus s-a răsturnat în apropiere de Barcelona. Astăzi s-a comunicat că printre decedați se afla și o studentă din Iași, de la „Universitatea Alexandru Ioan Cuza”. Familia și-a dorit să se păstreze discreția. Cum afli asta, ca jurnalist? Din comunicatul oficial de pe site-ul universității:

Din respect pentru familie, nu putem face cunoscut numele studentei. Universitatea transmite condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și prietenilor.

Numele studentei n-am să-l mai scriu și eu, că deja e peste tot. Fata în cauză mi-a fost colegă opt ani de zile. Nu prietenă, n-am să joc parada aia sclifosită pe care o fac toți când le moare vreo cunoștință. Colegă. Și din statutul de colegă, sunt o posibilă sursă de informații pentru jurnaliștii de pe Facebook:

accident-erasmus

 

Persoana care mi-a scris lucrează la Evenimentul Zilei (update: și se numește Nadina Zisu). Și ea, fostă colegă la Jurnalism. Încurcătură mare când subiectul știrii tale n-are profilul de Facebook public, nu? Și mai ales dacă a murit, un friend request n-are cum să rezolve problema. Nașpa.

Nu mai este de mult un secret că jurnalismul la astfel de publicații se face pe Facebook, acest nou teren pentru reporteri. Nu mai ai nevoie de adidași zdraveni ca să bați străzile în lung și-n lat după declarații, e de-ajuns o manichiură facută ca să tastezi repejor când faci „research”. Așa se cheamă ce faceți, nu? Research? Hai că vă zic eu cum se cheamă.

Dezumanizare. Am sugerat Google ca posibilă sursă, pentru că pozele erau deja gârlă pe alte site-uri de știri, dar la Evenimentul Zilei cred că nu-s cei mai matinali reporteri (update: sunt convinsă totuși că Nadina Zisu muncește câte 10 ori pe zi acolo, fără niciun strop de ironie):

accident-erasmus

OK. N,  Nadina Zisu, mă adresez ție, dar generic și tuturor celor ca tine, care au intrat în presă cu gânduri mari. Pe lângă principiul accesului liber la informație pe care mi l-ai sugerat cu răspunsul „e normal să apară în presă”, pare-mi-se că mai există ceva ce se numește „protejarea identității victimelor”. Sunt sigură că-l știi, doar am fost la aceleași cursuri împreună. De fapt, dacă tot vorbim de research, hai că-ți ușurez puțin munca:

Identitatea victimelor accidentelor, calamitatilor, infractiunilor, cu precadere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie sa fie dezvaluita, cu exceptia situatiei in care exista acordul acestora sau al familiei (cand persoana nu este in masura sa-si dea acordul) sau cand prevaleaza interesul public.

Nu este normal ca la replica „familia nu vrea să se afle prea multe despre asta”, replica automată să fie „e normal să apară în presă, că nu o defăimăm”. Nu, normal este ca atunci când auzi că niște părinți cărora tocmai le-a murit fata de 23 de ani nu vor să facă tam-tam în presă, să pui capul jos și să te gândești un pic la durerea lor. Să te gândești la părinții tăi, eventual. La cum i-ar sfâșia să-ți vadă pozele peste tot pe Internet și pe la televizor.

Așa gândește un om. Jurnalistul probabil dă ochii peste cap, își trage o palmă și trece la următorul contact din listă care poate să-i dea mai repede o fotografie cu victima, că se duce subiectul.

Pentru tine, jurnalist la început de drum, e încă un text de știre prost plătit, pe care-l scrii rapid între două guri de cafea, cu gândul că poate, cândva, vei fi ceva mai mult decât un șoricel la tastatură. Pentru alții, e o tragedie și o pierdere pe care tu, de la biroul înghesuit pe care-l ai într-o redacție, n-o înțelegi. Iar atunci când nu înțelegi, e mai bine să taci. E mai bine să nu scrii. E mai bine să te faci că plouă, e mai bine să umpli norma de zi cu un text despre cele mai scumpe telefoane din lume. Ai putea să-ți cumperi o CASĂ din banii ăștia. Se pretează la proiectul editorial Evz, nu?

Avem o presă plină de accidente, chiloți și morți. Cu poze în exclusivitate. Iar tu, ca jurnalist aspirant (pentru că nu, nu ești încă jurnalist), pui umărul la asta cu entuziasm. Entuziasm pe care-l înțeleg, dar care îmi întoarce stomacul pe dos și mă face să mă felicit în fiecare zi că n-am urmat același drum ca tine.

Nu-i dezvălui numele persoanei de la Evenimentul Zilei pentru că e la început de drum. Pentru că sper că la un moment dat o să-i sară CAPS-LOCK-ul de pe tastatură de la atâtea titluri bombastice și, odată cu el, cheful de a scrie despre chiloți, morți și telefoane scumpe.

UPDATE: colega redactor la Evenimentul Zilei pare că n-are nicio problemă cu dezvăluirea identității ei, așa că… Avem, așadar, și dreptul la replică și modificarea în consecință a acestui articol, cu numele său întreg, care este Nadina Zisu :

Nadina-Zisu

logo

Read more