Candidatura PNL la Primărie sau leapşa “dă-mi-o mie, na-ţi-o ţie”

Dezbracă-te că te fut! Îmbracă-te că nu te mai fut!

Cam aşa s-ar sintetiza activitatea PNL de nominalizare a candidaţilor pentru primăria Capitalei.

Au început cu Buşoi ieşind din flăcările din Colectiv, au continuat cu preapământeanul Orban. L-au aruncat în aer pe Munteanu şi nu ştiu de ce cred că îl vor băga şi pe Predoiu la apă.

De ce? Pentru că pot. Pentru că politica actuală este o glumă proastă. Bătaia nu e între societatea civilă şi clasa politică. Clasa civilă e în junglă, prea ocupată să caute rădăcini sau vreo scoarţă de copac să mănânce, în timp ce maimuţele astea îşi împart nucile de cocos pe plajă, şi se joacă de-a candidaţii.

Pe principiul Eu sunt Ileana Cosânzeana, tu cine vrei să fii?

-Aaaa, păi aş vrea să fiu candidatul PNL la Primăria Capitalei.

-Bineeee, eşti!

În timpul ăsta, într-o fabrică din China, 20 de chinezoi se uită pe tricourile şi pe găleţile printate şi se întreabă Ce pula mea o fi “Firea”?

C.U.

Read more
Cine a fost Fane Spoitoru și de ce apare în presă moartea lui

Cred că ai văzut peste tot știri cum că a murit Fane Spoitoru. Dacă te întrebi cine e, de ce e important el și moartea lui… iată o scurtă biografie.

Fane Spoitoru’, un ultim romantic al cartierelor Bucureştiului.

Spoitoru’ pentru că a fost spoitor, nu cocalar, nici ursar, nici căldărar. Spoitor, adică din tagma celor care spoiesc cazane şi oale.

Fane Spoitoru, pe numele său real Ion Titișor, a fost o realitate a lumii interlope bucureştene până în anii ’90 şi o legendă după anii 2000. Un fel de Godfather mioritic.

Ca orice tânăr la început de drum în Bucureştiul anilor 70, acesta s-a apucat de box, fiind nevoit să se oprească la vârsta de 18 ani, după ce, întâmplător, la o nuntă, un alt individ s-a împiedicat şi a căzut spre el cu un cuţit în mână, atingându-i din greşeală un plămân.

După renunţarea la box, Fane Spoitoru urmează o carieră în penitenciare. Mai de voie, mai de nevoie, până în anii 90 strânge 12 ani de închisoare pentru jaf, tâlhărie, ameninţare, operaţiuni cu valută.

Fane Spotirou a fost unul din cei ce au trăit pe propria piele arestul pentru, atenţie: TRAI PARAZITAR (adică prins fără serviciu)

În ’89, pleacă din ţară, iar în ’91, după doi ani de afaceri în Germania, revine în Bucureşti unde porneşte mai multe afaceri şi totodată lucrează în domeniul de pază şi protecţie.

Fane Spoitoru și polițistul fără o mână

În ’92, în urma unui conflict din faţa clubului Vox Maris, Fane este împuşcat în fiecare picior de către un poliţist, apoi în piept şi, în cele din urmă, ca într-o scenă desprinsă din 300, cu 3 plăgi împuşcate, îşi aduce aminte că are în maşină o sabie, culmea, primită cadou în aceeaşi zi, şi îi taie mâna poliţistului care l-a împuşcat.

Urmează o perioadă în spitalul penitenciar Jilava, iar apoi, în urma intervenţiilor lui Nicu Ceauşescu, acesta este transferat la Fundeni unde este operat, operaţie în urma căreia dobândeşte câteva vene şi artere de plastic.

Până în Canada… și-napoi, La Familia din penintenciar

“Vânat de sistem”, fuge în Canada unde cere azil politic, după care se ceartă şi acolo cu sistemul şi este expatriat în România, fiind aşteptat pe aeroport cu… pâine şi lanţuri.

În anii 2000 Fane Spoitoru este relansat în media prin celebrul vers al trupei La Familia: “Orice ţigan mai îmbrăcat se crede Fane Spoitoru“.

Ultima parte a vieţii şi-o petrece ca om de afaceri!

Nimic admirativ, nimic acuzator.

Italienii şi americanii au scos o cârcă de bani din povestit şi răspovestit viaţa mafioţilor şi a persoanelor mai mult sau mai puţin prietene cu legea. În România încă facem filme despre cât de grea e viaţa, cum suntem violaţi, cât de tare ne-a marcat comunismul. Așadar, iată și câteva cuvinte despre Fane Spoitoru, fie-i țărâna ușoară.

Read more
De ce unii motocicliști nu merită respect

Apogeul frustrării ca şofer în Bucureşti l-am atins în punctul în care, fiind blocat la un semafor oribil pe Splaiul Unirii, m-am trezit cu un stimabil conducător de motocicletă în dreptul geamului care îmi reproşa că nu îmi ţin banda. Eu poziţionat între liniile benzii mele de mers, dar oarecum descentrat, eram apostrofat că nu îmi ţin banda, deci el nu are cum să se strecoare printre maşini.

A fost singurul moment în care am simţit că aş împuşca un om în cap fără remuşcări sau resentimente şi acceptând cu bucurie orice sentinţă.

Acum o săptămână, după celebra adunare a motocicliştilor în zona Eroilor, curgeau în valuri de câte 6 – 7 motociclete, croșetând printre benzi și făcând practic imposibilă orice măsură de prevenire a unui accident.

Unul dintre ei, blocat în spatele unui 104 şi forţat să renunţe la formaţie, mă apostrofează urlând prin cască fiindcă am oprit în paralel cu autobuzul şi nu în spatele lui, ca să poată el să se dea în valuri cu frații lui pe două roți.

O singură dată în 10 ani de condus am văzut un motociclist, undeva spre Bacău, care circula pe o singură bandă de mers, semnalizând depăşirea şi revenind pe bandă, circulând cu viteză normală şi decentă. În rest, puhoi de cretini şi donatori de organe.

Atunci am înţeles ce înseamnă pasiunea.

Da, ai o pasiune, ţi-o respect, atât timp cât ţi-o desfăşori în mod normal şi legal. Dacă pasiunea mea ar fi să pornesc în fiecare zi o drujbă pe sub geamul tău şi să mă plimb printre maşini cu ea, existând riscul să mă şi urc pe ele, nu știu cât de tolerant ai mai fi la pasiunile altora.

Vreţi să fiţi respectaţi în trafic fără să respectaţi nici cea mai banală normă din codul rutier:

Circulaţia autovehiculelor şi motocicletelor se realizează pe benzile de mers dedicate. Nu pe marcaje, nu printre maşini, nu pe maşini. Pe benzi.

Vreţi să fiţi respectaţi în timp ce 80% dintre voi au plăcuțe de înmatriculare subdimensionate, ilegale, îndoite pe sub carene. Mă întreb şi eu ca prostul… de ce? Dacă tu ai o pasiune pentru motociclete, dacă tu ceri respect, dacă tu te supui regulilor, de ce nu vrei să poţi fi identificat?

De ce muriţi? Simplu, pentru că în momentul în care vii cu 80-100 km/h în oraş, încercând să mă depăşeşti pe partea dreaptă, nici tu nu ai timp să vezi semnalul meu, nici eu nu am timp să te văd în oglindă. Și-atunci devii donator de organe.

Aşa că stimaţi purtători de cască, degeaba victimizaţi şi vă puneţi stickere cu Respectaţi motocicliştii și vă înarmaţi cu camere de luat vederi pe caschete, atât timp cât vă îndoiţi plăcuţele pe sub roţi, bârâiţi tobele alea sparte deranjând porumbeii din copaci şi cauzând infarct babelor din stații, zburaţi printre maşini, nu am nicio urmă de respect pentru voi.

 

Read more
Înainte să te urci în Uber, citește asta despre taxiuri

Pe scurt, singurul lucru pe care trebuie să îl ştii despre UBER e faptul că este un ŞMEN născut în România din dezinteres şi din nepăsare care aici, pe plan local, are la bază dezastrul în care se scaldă transportul în comun public.

Dacă în alte state Uber a câştigat teren pe fondul tarifelor ridicate practicate de taxiuri, în România Uber a câştigat teren tocmai pe baza tarifului mic pe care şoferii de taxi sunt obligaţi să îl practice.

Fă un calcul simplu: 1,4 lei km*4 km (cursa medie în Bucureşti) = 5,6 lei o cusă normală în București. În condiţiile în care în regim de mers în trafic bucureştean, în 4 kilometri un auto de tip taxi consumă aproximativ 0,25 litri, din ăştia 5,6 lei vreo 1,4 lei îi reprezintă carburantul. Având în vedere că o cursă medie se situează la 4,4 lei, cam de câte ori ori 4,4 lei ar avea nevoie un şofer de taxi într-o zi normală ca să se ducă acasă cu o pâine?

Hai să luăm în calcul şi că ăştia 4,4 lei nu sunt profit. Pentru că aici se adaugă: revizii la fiecare 10.000 km (care 10.000 de km nu sunt făcuţi întotdeauna cu client, respectiv încasare), cauciucuri tăiate, suspensii rupte. O maşină care circulă minimum 100 de kilometri zilnic în Bucureşti consumă mult mai multe decât maşinile noastre care ne duc până la job şi înapoi acasă, eventual la film seara. După toate cheltuielile astea, adaugă şi impozitul pe venit. Da, impozit pe venit, pentru că taximetriştii care lucrează cu licenţă proprie şi maşină proprie, adică cei care fac o meserie şi întreţin familii din asta, au impozit pe venit.

A, mai adaugă și amenzi de circulație! La atâtea sute de kilometri prin București, se întâmplă. Ni se întâmplă tuturor din mai puțin. Să nu mai punem la socoteală și cele de staționare în locuri interzise aplicate de locali. Poate pentru că locurile de staționare destinate taxiurilor sunt ocupate de mine și de tine.

Da’ de ce s-au facut, dom’le, taximetriști dacă nu le convine?

Păi simplu, dacă mâine vine primăria și îi spune firmei tale că de maine trebuie să îți dea doar 2 lei pe oră, tu de ce te-ai făcut ce te-ai făcut?

Taximetria și taximetriștii sunt o industrie și există dintotdeauna, doar că în ultima vreme, la nivel de București, e o meserie de care edilii noștri și-au bătut joc.

Știi cum sunt taximetriștii cu licențe de Ilfov în București? Exact ca 10.000 de chinezi care vin aici și fac ilegal aceași meserie pe care o faci și tu, înjumătățindu-ți numărul de clienți și scăzându-ți veniturile. Fără ca tu să poți face nimic din punct de vedere legal, pentru că e șmenul vreunuia din primărie.

Taximetriştii sunt jegoşi? Corect, sunt, marea lor majoritate, dar există cel puţin o firmă la care taximetristul nu este jegos.

Taximetriştii merg cu manele în maşină? Corect, marea lor majoritate, dar există cel puţin o firmă la care nu se întâmplă asta.

Taximetriştii merg cu nişte rable? Corect, dar tot există minim o firmă la care chiar şi maşina nespălată atrage penalizare din partea controlorului de trafic.

Taximetriştii au maimuţe? Incorect, s-a dus moda, trebuie să fii foarte foarte prost sau beat să nimereşti într-un astfel de taxi.

Care e compania? Nu contează, ăsta nu e advertorial, ce încerc eu să spun aici e că înainte să ieşi beat din centru vechi şi să te arunci ca boul într-un pseudotaxi care te va jecmăni pentru 2 kilometri, ca mai apoi să generalizezi cum toţi taximetriştii sunt nişte jegoşi certaţi cu săpunul, fă un research în piaţă şi încurajează acolo unde găseşti profesionalism. Exact cum încurajezi şi un chelner cu servire impecabilă, exact cum faci la lăutari!

Şi cea mai simplă probă care susține ideea asta… mergi în Brașov, Cluj, Arad, Oradea, Iași, mergi în vest și în nord și în est, în ce oraș vrei tu şi spune-mi ce naţii de maşini găseşti ca taxi, cum arată şoferii, iar după asta, aruncă un ochi și pe portieră şi spune-mi care e preţul. Ai văzut ? Se poate şi în România.

Sau poate doar taximetriștii din București au o plăcere să conducă mașini care se destramă pe drum și să zacă ca sardinele fără aer condiționat la 30+ grade afară.

Prostii, nu e fancy să facem asta, mai bine suntem Charlie, Belgique, Uberiști, Muie Ankara şi taximetrişti!

Read more