Mă-ntreb și eu la ce folosește cureaua

Nimic complicat.

Am și eu o plângere și n-am cui s-o adresez, așa că o agăț în cui aici.

Oare tipii din supermarketuri de pun marfa la raft și care nu poartă curea deși ar trebui s-o facă, știu că atunci când se-apleacă sau se pun pe vine după diverse lucruri oferă o priveliște superbă, bogată, împădurită, de neuitat, TUTUROR celor ce trec, nevinovați, într-o zi obișnuită de… marți, să zicem, pe la magazinu’ din drum?

Boss, voiam doar să-mi iau cafeaua și covrigu’ cel de toate zilele în drum spre muncă. Te rog, de voiam păduri și prăpăstii spectaculoase, stăteam acasă și mă uitam pe National Geographic.

Eu știu că la Vaslui cureaua se mai folosește și pentru femei, ăh, pardon, treburi casnice am vrut să zic, dar… în principiu, purtați-o naibii la pantaloni.

Atât.

 

Read more
Să dea dracu’ să te grăbești undeva, iarna

Mereu am zis că avantaju’ atunci când ninge și se depune, e că sigur nu mai calci în pișat de câine pe stradă, fiindcă îl vezi: se îngălbenește zăpada.

Ehhh, eu am tras o concluzie: există două tipuri de pișați pe trotuarele înzăpezite ale Bucureștiului (și nu numai):

1- Ăia de câine. Pac-pac, pe ici pe colo, câte-un șiroi gălbui/verzui prin nămeți. E okay, e pur și simplu pata de culoare a Bucureștiului #lovelovelove.

2- Ăia pe două picioare, care merg FIX pe mijlocul trotuarului, eventual cu căștile în urechi, eventual și cu gluga pusă pe cap ca să izoleze total fonic exteriorul, eventual cu încă un pișat pe două picioare lângă el, eventual fără nicio brumă de intenție de a mai arunca un ochi în spate, din când în când, poate-o mai fi vreun fraier care chiar merge undeva și VREA SĂ TREACĂ pe lângă (poți să înlocuiești fiecare „eventual” enervant din fraza asta lungă cu un „EVIDENT”, rămâne la fel de valabilă).

Diferența dintre punctul 1 și punctul 2 e destul de evidentă, zic. Dacă pișații de câine mai pot fi ocoliți, cu ăștia nesimțiți și bipezi n-ai nicio șansă.

Nimic nu-i mai scârbos ca nesimțirea, decât nesimțirea combinată cu jem’enfișismul ăsta grețos față de tot ce te înconjoară.

Ce dacă trotuarele și-așa arată jalnic și-s practic niște CAZEMATE ca-n visele umede ale Deliei, eu dacă vreau să mă plimb, mă plimb. Pe mijloc. Cu căști în urechi. La 8 dimineața. Și la zece pași mă mai și opresc să răspund pe Whatsapp. Sau să-mi schimb piesa. Aaaa, voiai să treci? Scuză-mă, nu te-am văzut! 

Păi bine, mă, idiotule. Logic că nu m-ai văzut, că ultima oară când am verificat, oamenii aveau, încă, cu toții, ochii în FAȚĂ și nu la ceafă. N-aveai cum să mă vezi.

Deci nu, nu suntem făcuți să vedem la spate, da’ suntem făcuți să trăim toți aici, înghesuiți pe rahatu’ ăsta de planetă cam suprapopulată deja, motiv pentru care, ca să nu ne scoatem ochii și să încăpem cu toții, am creat de-a lungul timpului triburi, orașe, societate, legi, cutume și reguli de conduită și bun simț. Unii dintre voi ați rămas, încă, la stadiul de trib.

#nervideiarnă

Read more
Uneori e mai bine să nu taxezi prostia

Cu ocazia unei reveniri în forță a unei dudui autosuficiente cu încă o gafă monumentală la care mie mi-au dat două lacrimi de jenă când am citit-o, am constatat că prea multă lume se grăbește să taxeze prostia.

Cine a mai citit pe-aici, ori mă cunoaște, știe că-s prima-n front când e vorba de aruncat cu pietre (pe drept, să ne-nțelegem). Doar că atunci când arunc eu o piatră, pe persoană fizică, singura consecință e o vânătaie-n fruntea țintei (plus satisfacția mea că mi-am spus oful). Când aruncă zece oameni, mai mult sau mai puțin grei, cu articole și link-uri și share-uri, s-ar putea să nu nimerească niciunul, iar în loc de vânătaie să se resimtă doar un spike de trafic și popularitate.

Ori popularitatea, fie ea pozitivă ‘au ba, pentru persoanele autosuficiente este mai mult așa, ca o mângâiere a ego-ului și-așa umflat artificial, și nicidecum o lecție, așa cum v-ați dorit cu toții să dați. Sunt convinsă că acum, domnișoara Șandru, în loc să realizeze proporțiile penibilului în care se scaldă, în loc să zică bă, am avut o zi proastă și-am scos un porumbel pe gură (porumbel de vreo șapte paragrafe, dar deh), ea se învăluie într-o aură de importanță pe care n-o spargi nici cu cinci sute de pietre, fiindcă, nu-i așa, e în discuții cu avocații lui Fuego, voi vă dați seama ce ocupată e această persoană și ce mici sunteți voi pe lângă ea?

În fine, am dedicat un paragraf întreg unei penibile (hey, a fi penibilă nu e o calomnie sau jignire, pe Șandru fraza ești penibilă! a și consacrat-o), când ideea de bază este alta: unele vietăți au un simț al persecuției extrem de ascuțit. În combinație cu o inteligență mediocră (fiindcă da, eu pun egal între prostie și lipsa oricărei urme de simț al penibilului), rezultă că fiecare piatră aruncată spre ea = Hey, am hateri, și-s MULȚI, deci sunt vedetă.

Opriți, bre, spiritul ăsta justițiar. Oamenii se descalifică singuri, în timp. A transforma prostul într-o victimă (prin săritul la gât în gașcă) este cel mai mare favor pe care i-l faceți. #leavestupidpeoplealone

Read more
Niște vești proaste de 1 august

Hai că s-a umplut de poze smiorcăite cu August, please be good. Să ne luăm de mânuțe în cerc, bucuroși că… August.

Iaca și veștile proaste, nu-i nimic: august înseamnă luna a opta. A opta lună. Din doișpe. A anului 2016.

Sunt opt luni de când te urcai/cădeai pe/sub mese de revelion. Opt luni de când îți propuneai că o să slăbești anu’ ăsta. Că o să te lași de fumat anu’ ăsta. Că o să îți iei și tu un job mai bun anu’ ăsta. Că o să îți faci un concediu mișto-de-tot. Că o să pui bani deoparte. Că o să bifezi țșpe lucruri de pe lista cu to do până la țșpe ani.

Hai să punctăm pe scurt:

  • La ora 21:00 deja e-ntuneric bine de tot.
  • Cam într-o lună te poți apuca de făcut rezervări pentru Revelion.
  • Mai știi ce planuri mari aveai pentru vara asta? Ei bine, mai ai fix 30 de zile să le faci.
  • Hainele de vară deja-s reduse 50% prin mall-uri. Apar colecțiile de toamnă la suprapreț, yay.
  • Da, ai îmbătrânit cu încă un an, aproximativ, fără patru luni. Și ce-s patru luni când opt au trecut așa?
  • Ce ziceai de bronzul mișto pe care o să-l ai vara asta?
  • 8 luni și still Single? / 8 luni și still Într-o relație de căcat?
  • Nu-i nimic, o să faci toate astea în 2017. Mai sunt doar ~120 de zile.

Dap. Simțiți-vă nașpa și voi. Sharing is caring.

Read more
Atunci când nu-ți permiți să spui „Ești prost!”

E vorba aia veche care zice că „o mână o spală pe alta”. Io zic că o mână ar trebui cel mult s-o strângă pe cealaltă atunci când drumurile se separă. Și cam atât.

Principiul cu spălatul mâinilor la comun e doar un mod mai frumos de a spune „pupăm în cur cu spor pe cine-apucăm, pentru că cine știe când om avea și noi nevoie să ni se întoarcă favorul”.

Well, și eu am trecut prin situații în care am fost diplomată cu un om căruia îmi venea să îi sap tacticos în jugulară cu o linguriță de tort cu vârf tocit. Am trecut prin situații în care îmi venea să-i explic unui om de ce decedații stimatei sale mame merită supuși unor tratamente ușor pervertite, dar am tăcut până am prins ocazia potrivită să o fac. Și când am prins-o, am făcut-o, nene, și încă cu câtă poftă! Toți trecem prin asta. E OK. În schimb, când abținerile și temerile astea de a vorbi sunt un stil de viață, eventual sunt și singurul motiv pentru care primești o leafă la final de lună… QUIT!

Fucking quit, că te transformi în ceva jalnic, gelatinos și târâtor, cam ca o râmă nevertebrată, înțelegi? Iar coloana vertebrală e destul de importantă când vrei să te așezi la o masă și să-ți permiți să stai drept, în pozițițe demnă. Altminteri, ești prelins pe undeva pe sub masă, atât la nivel de prezență, cât și la nivel de respect din partea ălorlalți. Când te vei întreba de ce te calcă toată lumea pe cap, să-ți aduci aminte că așa se procedează când vezi o râmă. N-o urci pe masă.

Read more
Cererile în căsătorie pe Facebook

E perioada nunților, a petrecerilor de burlaci și burlăcițe, a cererilor în căsătorie… Nice. Mă bucur pentru voi, sper să nu divorțați prea repede.

Înțeleg nevoia de a shareui orice pe Interneți zilele astea. Și eu m-abțin deseori să nu urc în văzul tuturor tot ce halesc, beau, văd, aud. E boala generației noastre, pastila anti-Facebook nu s-a inventat, așa că… aia e. Problema e că unii dintre noi avem un filtru de bun-simț care se rezumă la o simplă întrebare: „oare e penibil dacă pozez castronu’ ăsta din tablă cu borș de fasole și-i pun filtru de Instagram?”

Asumând că acceptăm moda haștagmâncaretrebuie să facem diferența între un borș de fasole și un platou cu sushi. Dintre un covrig de la simigeria din colț și un macaroon. Înțelegeți voi. Nu orice merită pozat, nu orice dă bine cu un filtru colorat.

Acu’, să ne-ntoarcem la cereri în căsătorie. Unii, ori mai degrabă unele, își filmează borșul cu fasole și-l urcă pe Facebook cu mențiunea super-importantă: am spus DA! Borșul cu fasole e o metaforă pentru cererile în căsătorie din spatele blocului, pentru cererile în căsătorie la terasa din cartier, pentru cererile în căsătorie dintre doi puștani de maxim 20jde ani, pentru ăia de s-au văzut doar la suc și-n vreun apartament de-al prietenilor pe timp de noapte…

Gagiu’ scoate telefonu’ din amanet, cumpără din același loc un inel amanetat de vreo altă țoampă părăsită, un trandafir roșu, bagă un My Heart Wil Go On pe telefon de pe zippyshare, îi dă play în buzunar, o prinde pe gagică la cumpărături/în fața blocului la o sămânță sau la un suc cu gagicile, se pune-n genunchi și pune și-ntrebarea. Între timp, wing-man-ul lui (ăla cu care iese la fotbal și mici în fiecare weekend) filmează tot momentul, ei se pupă, ea plânge puțin, ajung acasă și urcă pe Facebook, curg sutele de like-uri și precocele „Casă de piatră!!!” (really?!)… iar după trei luni începi să simți o lipsă acută prin Feed: pozele cu ei. Whoops, au dispărut. Hopa, s-a rupt logodna.

Bă, io vă zic, borșul cu fasole e degeaba dacă n-are ceapă lângă.

Read more
Dragă Andi Moisescu…

Asta e un fel de scrisoare deschisă, cred. Nu știu ce părere ai tu despre scrisorile deschise, că mie îmi cam provoacă așa, puțină greață, fiindcă toți neaveniții au devenit celebri peste noapte cu o scrisoare deschisă aruncată pe Marele Internet și shareuită din post în… prost. Scuză-mi exprimarea, știu că tu ai avea o părere mult mai elegantă și mai corect formulată.

Așa cum faci mereu. De vreo douăzeci de ani de când te știm cu toții, ba de pe la radio, ba de pe la tv. Un monument de bun-simț și corectitudine, de atitudine, de abordări la punct și virgulă, de reacții parcă regizate, de potrivite și exemplare ce sunt, indiferent de situație.

Hai să lăsăm deoparte glumele răutăcioase. N-am să-ntreb dacă nu ți-e poftă de-o friptură de berbecuț gătită corect sau de-o mămăligă bună. De fapt, cred că de mămăligă ai parte destul (scuze!).

Am să-ntreb doar ce părere ai despre proștii care se-mbolnăvesc de cancer degeaba. Cum și-o fac ei cu mâna lor, nenorociții…

olivia-steer-cancer

Sursa: divahair.ro

Ca să nu mai zic de fraierii care se operează de apendicită, când ar putea  să moară de peritonită în paturile lor să pună o mămăligă vârtoasă pe locul dureros și să se vindece instant?!

În plus, e clar că atunci când faci conjunctivită, îi dai cu miere, nu mergi ca dobitocu’ la oftalmolog pentru tratament.

Și-apoi, când ești bolnav de cancer și singurul tratament descoperit pân-acum care dă roade (ce-i drept, uneori da, alteori ba, dar știi, când ești aproape să mori, te agăți cu toți dinții de acel „uneori”) e chimioterapia sau radioterapia, se știe că trebuie să stai acasă, să te tratezi cu lăptucă și flori de tei. Sau mă rog, să mori dracu’, oricum ai făcut cancer din cauza ta!

Dragă Andi, eu mă bucur că ești sănătos și-ți doresc ție și oricui viață lungă și ferită de spitale. Dar, ipotetic vorbind, dacă mâine ai cădea la pat… eu, una, n-aș da vina pe tine!

Dar tind să cred că soția ta te-ar certa puțin cu degetul ridicat în aer spunându-ți că meh, ți-ai cam făcut-o cu mâna ta, iubitule. Iar apoi ți-ar da un suc de sfeclă și niște mămăligă vârtoasă.

Și-atunci, bolnav și atârnând de-un fir de (vi)ață, vei înțelege, poate, încrâncenarea noastră. Vei înțelege, poate, că un copil de câțiva ani nu poate fi vinovat de cancer. Nici un tată, nici un soț, nici o soră, nici un frate. Nici măcar tu.

Vei înțelege, poate, că doamna Olivia nu este linșată mediaticci ea este cea linșează consecvent și cu îndărjire, de ani buni încoace, oameni bolnavi, discreditând și lovind cu pietre și în medici, medici care, poate, pentru alții au făcut minuni. Cu toate păcatele lor, unii au salvat sute și mii de vieți, știi?

Da, știm… Big Pharma Bau Bau.

Apropo 1: Ai o familie tare frumoasă.

Apropo 2… :) dispariția soției de pe Facebook ți se datorează? Meh, încă mai sperăm.

Read more
De ce miros frumos pițipoancele

Făceam rapid, chiar înainte de ora de închidere, cumpărături la Mega, cu un coș un pic mai greu decât puteam căra, așa că respiram destul de greu. Dar m-am pus la coadă la casă și mi s-a tăiat respirația de tot: în fața mea – o domnișoară înaltă, craci până-n gât, păr lung și vâlvoi care-i cădea până la jumătatea spatelui învelit într-un tricouaș de care se putea lipsi ușor, că oricum îi deslușeam perfect sistemul de prindere al sutienului prin el. Blugii mulați puteai să-i scoți repejor cu ochii minții că oricum dezvăluiau cam tot ce se putea dezvălui în materie de forme.

Dar nu, nu asta mi-a tăiat respirația. Parfumul ei, nene. Când am întredeschis puțin gura după aer, zbang, am simțit ca și când mi-a pulverizat cineva jumătate de sticluță de parfum direct între dinți. Practic, nu mai puteam să deslușesc mirosul, că era acaparat de gustul amar pe care-l aveam în gât, exact ca atunci când te dai cu parfum și ții gura deschisă.

Și-atunci, m-am întrebat. De ce miros frumos pițipoancele?

Este mirosul sărăciei. După ce absolvi Management fără să ai ce manageui sau FJSC fără să ai niciun… microfon, nu-ți permiți un parfum de câteva sute de lei, așa că… merge și ăla de 50 RON care poate fi folosit lejer și pe post de spray de omorât gândacii. Or rezista unii dintre ei și la bombe nucleare, dar la amăreala aia cred că se dau bătuți, își zic „adio veață” și se-ntorc repejor cu burta-n sus.

Este robinetul de apă caldă pe care-l deschid rar și cu teamă… iar parfumul, se știe, acoperă.

Este sponsorul neatent la nevoile lor. Dacă are și nevastă acasă, se explică…

Este „Chanel no 5”-ul de 50 RON pe care ți-l vând din mers, scoțându-l pe sub mână din geantă, băieții de la Unirii.

Este combinația de mirosuri din cele mai scumpe testere din Sephora.

Și m-am gândit că… aș vrea o țară în care să nu mai violăm olfactiv oamenii din jurul nostru. Fie cu prea mult parfum, fie cu… prea puțin.

***Pentru că azi s-a reactivat în Social Media celebrul „De ce miros urât bătrânii” al lui Mihai Vasilescu. :) Mi-am permis să-i fac o paralelă…

Read more
Mai dă-o-n dragonu’ mă-sii de treabă cu #GameofThrones!

O dată pe săptămână, când mai apare câte-un episod, Social Media e ucisă de hashtag-uri obsedante cu #GoT, #GameofThrones, #numaidațspoilere.

E o isterie generală și plouă cu block-uri și unfriend-uri pentru că se trezește câte-un Gică să tasteze trei cuvinte despre ultimul episod, iar acest Game of Thrones este un fel de Biblie în curs de scriere și toți vor să fie primii care o citesc. Așa că, săracul Gică va avea vreo șapte ani de ghinion, își va mușca limba și va călca și pe un Lego. Pen’că cine dracu’ te-a pus să dai spoilere, măi, Gică?

Mai ho cu Game of Thrones ăsta, urăsc serialul ăsta din toți ficații și rinichii. Și pot să pun un pariu că nu-s singura.

Știți genul ăla de trend la care refuzi să aderi și despre care refuzi să afli orice, pur și simplu pentru că… e peste tot?! E cam ca atunci când îți îndeasă ai tăi portocale pe gât când ești mic și ajungi și la 20jde ani să ți se strepească dinții în gură doar când simți un vag iz de miros de portocală. Bleah.

Ei, așa și cu Game of Thrones. Dragi fani Game of Thrones, din exterior, toată mania asta Game of Fucking Thrones arată cam așa:

1 – poze cu o Ileană Cosânzeană (cel mai adesea) în curu’ gol, cu o mimică extrem de dubioasă:

game-of-thrones-khaleesi

2 – un tip cu nume și mai dubios (Kal-ceva-Drogo), dar despre care am înțeles că-i bun rău și toate gheimoftronerițele îl vor #lacearșaf. Arată ca și când e pregătit mereu să bage cuțitu-n tine, dar hey, cine-s eu să judec gusturile omului:

khal-drogo

3 – … ouă de… dragoni și… dragoni(?!)

dragoni-game-of-thrones

4 – o turmă de oameni care se ceartă pe dragoni, țâțe, Jon Snow și spoilere.

hate-game-of-thrones

Read more
Utilizatorii Facebook vor fi plătiți pentru postările lor: Ce trebuie să faci?

Da! Postezi și primești bani. De ce să trăiască pe picior mare numai Zuckerberg? La urma urmei, voi, cei care stați zi de zi pe Facebook, sunteți cei care faceți posibilă existența Facebook.

Totuși, trebuie să urmezi niște pași ca să te poți număra printre cei care vor face bani doar stând pe Facebook. Care sunt aceștia?

utilizatorii-facebook-vor-fi-platiti1 – Dezactivează-ți contul.

2- Ia-ți un job!

Dacă în secolul ăsta postările ca cea de mai sus îți fac ochii să bingăne ca păcănelele și să dai click cu limba scoasă în timp ce te visezi tăvălindu-te pe un morman de bani doar pentru faptul că umpli feed-ul cu astfel de mizerii, am două vești pentru tine:

1 – IQ-ul tău e echivalent cu cât porți la pantofi

2 – Vei fi la fel de sărac toată viața ta

Asta-i treaba, n-am ce-ți face. Îți zic eu de pe-acum, în pofida citatelor inspiraționale din Poptămaș care te motiveză să speri, pentru că ești unic și pentru că toți avem șansa să reușim în viață, că nu, tu nu vei reuși în viață. Vei mânca în continuare fasole și cartofi prăjiți, iar aroganța cea mai mare pe care ți-o vei permite va fi grătarul săptămânal din spatele blocului. Cu mulți mici și cârnați și bere la pet.

cum-sa-faci-bani-pe-facebook

Și crede-mă, mă bucur. Acolo îți e locul și acolo trebuie să rămâi. Așteptând vestea că E OFICIAL: Cine face cel puțin un grătar cu manele și mici pe săptămână are șansa să devină milionar peste noapte! Click să vezi despre ce este vorba! … Așteapt-o, te rog, acolo, în troaca ta.

Read more
3 locuri din care NU trebuie să-ți dai check-in

Dacă Zuckerberg nu se sinchisește să facă niște reguli de bun simț pentru utilizarea unor funcții de care se face abuz, le sancționăm noi, nu-i bai. Dacă sinapsele din creierul tău se fac cu un singur neuron care se apucă singur de picioare, sigur ți-ai dat check-in într-unul din locurile astea trei:

La sală. Alături de nelipsetele hashtag-uri #getfit, #workout, #sweat. Pentru că, nu-i așa, degeaba workout și sweat ca vita, că n-ai cum să getfit fără check-in.

La Ionică’s Home. Te duci la Ionică (sau *insertrandomnamehere*) acasă să faci un șpriț? Staaaaaaați, nu bea nimeni, pozăăăă, check-in! Eventual cu shared location, să-l găsim pe Ionică și pe hartă. Nu știe nimeni în afară de tine și el cine-i Ionică ăsta și nici nu-i pasă nimănui, dar el are pagină special creată cu adresa exactă, pe care ți-o sugerează imediat Facebook chiar și când ești în trecere, la două străzi mai încolo, în drum spre magazinu’ de pâine.

La spital. Cu poza aia standard cu mâna ta atârnândă pe lângă pat, cu o branulă înfiptă bine în ea. Te-ai tăiat ca maioneza și ocupi loc aiurea pe-un pat de spital, dar hey, trebuie să știe și prietenii tăi că suferi! Poate vede și boul ăla de Gigel și-ți răspunde la ultimul mesaj la care ți-a dat cu seen.

Eu înțeleg. Știu. Facebook-ul scoate la iveală latura attentio-whore-ish din noi toți. Dar la unii din voi zici că s-a golit cu totul sacul cu simțul penibilului. Și-ați primit, în loc, conexiune nelimitată la net.

Read more
Nu pot să stau jos, mă dor hemoroizii. Ce, mă?!

Din toată colecția de reclame din industria farma care se difuzează în ultimii ani la noi, ai zice că românii sunt împărțiți în două categorii: căcăcioșii și constipații. Tu cât timp petreci zilnic la toaletă? Duduie pauzele publicitare de reclame la pastile pentru constipație și laxative.

Și pentru că și creativii din departamentele de marketing tot români sunt, deci au și ei aceleași probleme, scripturile pentru reclame se scriu pe genunchi, la toaletă. Altă scuză nu găsesc. Și nici n-ar trebui să existe.

Și-și gem săracii oful acolo, pe WC, scoțând la iveală și ce-a de-a treia categorie de români, ca nu cumva să ne scape din vedere vreodată tot setul de probleme medicale ce-ar putea apărea, legate de căcat, cur și zone adiacente: ăia cu hemoroizii. Sau cu hemoroeasy, ca să fac și eu același joc isteț de cuvinte în jurul căruia e construită reclama de mai jos:

Haaa? V-ați prins? Isteț sau ce? Pentru că nu ne erau de-ajuns replicile căcăcioase ale duetului Stela-Arșinel, ni se bagă pe gât… hemoroizi.

După ochii bulbucați și vocea gâtuită a tipului, deja pot să-i palpez cu ochii minții hemoroizii. Pe care, într-un joc de cuvinte absolut delicios (la propriu și la figurat), farmacista îi recomandă să-i… înghită! I-a păstrat într-o cutie, calzi și numa’ buni. Mmmm, yum!

Dragi copywritery, vă doare creativitatea? E de la atâta scremut. Luați o pauză. Și dacă scremutul e suspect de dureros, Hemoroeasy.

logo

Read more
#Hate – Despre hateri și proști, cu pasiune

Acest articol trebuia să înceapă cu ‘Am niște indivizi inteligenți și constipați în lista mea de Facebook…’, dar, cum ontologic sufăr de exces de bun-simț, moderație și modestie, nu va începe așa.

Glumesc, nu cu suferința de care sufăr, articolul chiar așa va începe de data asta. Ce tot atâta moderație și astea? Și da, ați ghicit, e despre ura noastră cea de toate zilele, despre frustrări, despre prostie, pe direct, fără regie, și cu drag, și cu tărie, dar mai ales cu excese de mai multe feluri – aviz amatorilor. Mai țin să previn doar că lectura ar putea fi un pic cam lungă, un pic ostenitoare, dar n-am ce face, fraților, așa o am eu, mai lungă de fel – pasiunea – lungă, și lată, cu fraze lungi, multiple capete… Ca hidra. N-o să vă dau în dragostea mea, în stil Connect-R, nici în ura mea, ca un Master of Haters, dar ați înțeles voi… Dacă vă arde să vă dați în ceva, aveți în ce și riscați să vă placă. 😉 Lăsând hihi-urile la o parte, și pe principiul ’staț’ așa, că am și eu, da’ nu mă laud…’ – cum spuneam, deci, am și eu niște indivizi inteligenți și constipați în lista mea de Facebook…

Nu mulți, dar sunt încă acolo și-i am în vizor, urmăresc atent fenomenul… Unii cu școli, cu facultăți, cu pretenții, care au senzația că postările lor sunt pline de o sevă universal valabilă, spre deosebire de ale altora, mai înguști vezi-doamne. Țin să le frâng inima pe această cale și să le spun că, la dracu’, nu e chiar așa. Nu știu dacă apreciez mai mult haterii ascunși, care înghit în sec sau nu dau like, decât haterii penibili prin însăși exprimarea hate-ului lor în anumite locuri publice. Dar știu sigur că excesul de hate, în oricare dintre formele sale, ca oricare alt exces, după cum știți, dăunează grav sănătății – dacă e mai mult decât ocazional, dacă e necontrolat, inadecvat, și mai ales dacă se scapă unde sau când nu trebuie, scuzați-mi expresia.

Acum, că v-am introdus în subiect, să definim câteva concepte și limite ale acestei încercări de dat la coș cu părerea – alegeți voi care coș, mulțumesc.

Prostia e inerentă vieții, deci e de cele mai multe ori firească, inconștientă. Ura, în schimb, nu e așa. Ura cere ceva efort ca să existe, o simți cum te mănâncă, cum te inspiră ea, cum te chinuie, deci te consumă, este? Bun. În încercările noastre omenești de a fi fericiți, se întâmplă ca toți să trecem prin diferite etape ale ignoranței, de la proști, la foarte proști, la proști rău, proști siniștri și așa mai departe, și invers. Dar ceva ne leagă: toți, fără excepție, vrem să fim fericiți.

Unii, însă, vor să fie nu doar fericiți, ci și diferiți. Unii sunt obsedați să fie diferiți, alții sunt obsedați să fie la fel. Dar dacă unul e pur și simplu diferit pentru că e mai prost, pac – dăm cu piatra. Zi sincer acuma, te doare pe tine dacă e altu’ mai prost? Ok, în multe situații de viață, admitem că da, te impactează cumva, că nu vreau să-ncepi să-mi torni argumente că ‘da, că votul lui e egal cu al meu’ și alte asemenea. Așa că reformulez: te doare pe tine dacă e altu’ mai prost pe… Facebook, de exemplu? Ce te împiedică să scoți din viața ta reală sau din viața ta virtuală toți proștii ăia pe care îi urăști din tot sufletul tău de deștept, mai ales atunci când poți să faci asta…? Nu cumva ești un pic ipocrit când, deși știi că poți să faci asta, alegi să nu o faci? Nu cumva proștii ăia te validează la rândul lor pe tine, deșteptu lu’ pește prăjit? Păi dacă nu ar mai fi ei, proștii, cum ai mai ști tu că ești deștept și pentru cine? Ciuciu repere. Păi pe cine ai mai avea tu apoi plăcerea să critici sau să urăști? Sau cum ai mai arăta tu că ești deștept dacă nu ai mai avea pe cine să critici, așa inteligent, cum numai tu știi să o faci? Care ar mai fi scopul tău în viață sau hobby-ul tău preferat?

Dar, știi, trebuie sa fii un pic deștept ca să-ți dai seama că și tu ești prost, și mai ales ca să știi când ești prost, cum ești prost șamd. Să fii prost nu te costă nimic – ok, în afară de propriul tău timp prin viață… Dar a fi hater de dragul de a fi hater înseamnă să fii de două ori prost și o dată fraier, vorba aia, în timp ce-ți pierzi și niște timp prin viață, și ceva mai multă energie. Pentru că știi când urăști, de-aia se cheamă că ești într-un fel mai inteligent. Ăia mai săraci cu duhul nu degeaba ajung să fie deseori mai fericiți. Au acces mai ușor la fericire, așa cum o înțeleg ei, da, pentru că gândesc mai puține scenarii, își fac mai puține griji și-s mult mai (con)centrați pe ce fac ei decât semenii lor mai deștepți și mai hateri, care gândesc mai mult, analizează mai mult, compară mai mult, urăsc mai mult și uită să se uite în grădina lor. Spunea cineva, nu contează cine, că oamenii în general iartă mai ușor niște autori de crime decât niște autori de fericire. Și cred că e foarte adevărat. De-asta, problema haterilor de fapt e mai degrabă o lipsă de atenție față de ei înșiși, într-un sens sau altul… Pe scurt, frustrare, cum ar veni.

despre-hate

Dacă ar fi să rămân pe modul hate, mamă ce i-aș târî pe hateri cu gingiile pe covor până și-ar cere scuze față de cei mai proști ca ei, pe care îi insultă în aplauze, motivând că merită asta doar pentru că sunt mai proști. Eu consider că haterii în general merită de două ori mai multe cuțite decât proștii, înfipte oriunde vreți voi. Pentru că sunt și mai deștepți, dar și mai proști, și mai conștienți și mai răi decât ceilalți proști. Nu, nu sunt apărătoarea proștilor, dar mi se pare mai corect să le arăți proștilor cum se face să fii neprost, dacă ești în locul și în poziția de a le arăta, sau, după caz, să te retragi, să taci frumos sau să îi elimini din calea ta când simți că există un pericol iminent de contaminare sau când pur și simplu simți că ți-ai atins limita și te ia cu ură din stomac prea tare. Să râzi, să judeci și să condamni e mult mai condamnabil decât să fii pur și simplu prost.

Studiu de caz 1

Oarecare fostă colegă de la un loc de muncă anterior. Devenită mamă și aflată într-un proces de cretinizare acută, cel puțin așa arăta pe Facebook, pierduse (remarcați timpul verbal, vă rog) orice urmă de decență și, probabil, și orice contact cu realitatea. De la, bineînțeles, poze din toate stadiile din prenatal, la poze din toate stadiile din postnatal, cu sau fără muc cel mic în prim-plan, știam tot ce se întâmpla în viața, în casa, în patul femeii, iar asta îmi făcea greață și silă în același timp, deși-s sinonime. Eram condamnată deja să urmăresc în news-feed un fel de reality show în imagini și live text pe o temă și într-un mod care nu mă interesau în profunzime…

Dacă aș vrea să văd așa ceva, m-aș putea uita la TV, că e mai simplu, dar mulțumesc, chiar nu, mulțumesc. Cazul a culminat cu momentul în care femeia, nemaiștiind ce altceva să facă mai bun cu fericirea de a fi mamă (putem păstra subiectul fericiților penibili prin excelență pentru alt articol, eventual), pentru că făcuse deja poze și videoclipuri prin toate dulapurile, rafturile, sertarele vieții ei, cu căcuțul mai tare sau mai moale al norocosului copil, cu Un-anul, cu desenele, cu primii pași, cu florile și cadourile de la Tatăl, Doamne-iartă-mă, cu ce vreți voi, și-a dat ea seama că nimic nu o împlinește și nu o definește mai mult și mai bine decât acest rol de mămică.

În consecință, și-a schimbat numele de profil în Mămica lui Ț. Inteligent, nu? E clar că, atunci când copilul ăla va crește, prietenii lui mai deștepți și mai hateri, o vor putea striga pe Whatsapp sau în ce naiba se va mai vorbi atunci: ‘Mămica lui Ț!!! Ne daț’ și nouă mașina lui Ț…?‘. Fără să-l vrea și pe Ț acolo unde se duc ei, bineînțeles, ca-n bancurile cu proști și hateri siniștri, și fără ca scena să fie măcar la fel de cool ca cea din copilăriile noastre, când strigam de-afară la geamuri, după o minge, neavând nici măcar interfoane.

Revenind… Înțeleg obiectiv vorbind fericirea de a deveni părinte, am un mare respect pentru părinții mișto și iubesc foarte mult copiii, dar aici nu despre asta e vorba. Ei bine, în momentul în care tu-mi dai de înțeles că un penis și un copil te-au umplut maxim de fericire, te-au spălat pe creier și nu mai încape nimic altceva în ființa și-n identitatea ta, dă-mi voie să mă sperii subit și să-ți dau unfriend fără regret sau stat pe gânduri. Pentru că aia e o mică limită a mea, iar tu, nefiind cineva important pentru mine, nu poți conta prin opinia ta, prin urmare, cel puțin contextual, poate nu voi găsi util să ți-o schimb sau să ți-o arăt pe a mea doar pentru că o am mai mare și mai tare. Și dacă n-am ajuns încă în acel stadiu superior în care să iubesc cu consecvență toți proștii pământului, indiferent de natura sau gravitatea faptelor lor, sau măcar în stadiul să pot să-i tolerez înțelegându-i, fără să mă simt afectată de simpla lor existență, mai bine aleg să-i dau la o parte, acolo unde e posibil. Ați putut recunoaște până aici, într-adevăr, discursul interior al unui hater cât de cât degajat, care a ales să nu se exprime în fapt și să nu se manifeste necontrolat.

Studiu de caz 2

facebook-hashtagFostă colegă de facultate. Citită, deșteaptă, cu ceva de zis pe lumea asta. Arogantă și hateriță, însă, în egală măsură. Postează un scurt status retoric despre dacă ăia care folosesc un anumit hashtag așteaptă cumva un premiu. Cu 5 minute înainte, tocmai postasem și eu niște poze cu 3 cuvinte și 2 hashtag-uri, unul fiind cel pus în discuție. Ca fapt divers, eu nu prea folosesc hashtag-uri, iar pe ăla era prima dată când îl foloseam și îl pusesem cu un cu totul alt sens în contextul meu decât cel pe care-l are de fapt.

Câțiva oameni din friends zone îi dăduseră deja like sau reply, simțindu-se sau nu vizați de hate. Unii îi explicau nuanțe, ce și cum, ea le explica pe care-i iartă (‘pentru că-s mișto în rest’) și pe care nu. Stau un pic pe gânduri dacă să-mi bat capul să dau și eu un comment sau nu și decid să da, deci îi explic scurt că nu totul e literalmente cum se vede, că nu e ok să generalizezi mereu și că uneori mai tre’ să ia în calcul și contextul, respectiv polisemantismul.

Mă întreabă ce altceva a însemnat hashtag-ul la mine, îi răspund, la care ea îmi zice ceva în genul că, în cazul ăsta, postul meu nu ar putea fi înțeles și apreciat de toată lumea, ci doar de ăia care știu cu ce mă ocup. După care concluzionează că, având în vedere că-s un caz aparte, se simte bine să generalizeze pe hate în continuare. Am încheiat și eu în aceeași notă, spunând că e ok, doar că n-am știut dacă să mă simt prost sau nu, ca minoritate… Nu ne-am dat unfriend, încă, din unele motive probabil mutual acceptate.

Ce putem comenta pe marginea acestui exemplu, deci? Eu nu pretind că postez pe o simplă rețea de socializare chestiuni de interes pentru mase și nu e scopul meu în viață să-mi satisfac toate cunoștințele din listă. Urmăresc chestii foarte diferite și postez chestii foarte diferite, în funcție de ce mă interesează pe mine. Nu știam însă despre ea că țintește standardul ăsta, dar, judecând la rândul meu după postările ei, aș putea să o asigur obiectiv că nu a ajuns încă la acel nivel. Deci, dacă nu ești nici o variantă de Tony Poptămaș cu vorbe de duh și citate inspiraționale, pentru ăia la care te uiți oricum de sus ca la niște mai săraci cu duhul, și nici un Dalai Lama în devenire:

  1. Nu cred că are sens să te caci pe tine, ca apoi să te tragi pe cur să poți generaliza și să justifici un hate care, dacă nu știi din start, te prinzi din mers că e greșit
  2. Cred că:
  • nu te-ai deschis destul la cap;
  • n-ai devenit prea cult în cap;
  • ai chiulit cel puțin de la lecția despre diferențe;
  • cineva nu te-a futut bine – asta tot polisemantică e.

În oricare dintre variantele enumerate, dai prost și mai bine stai jos în banca ta, cu 2 la extemporalul zilei, că tocmai te-ai făcut de căcat în văzul lumii. Așa că șterge-te și-ntoarce foaia, poate scriem ceva și pe verso. Și așa mai învățăm și-mpreună.

ABC-ul hate-ului profesionist

După cum v-ați putut da seama, urăsc mai tare haterii decât proștii. Pentru că sunt mai răi și mai frustrați, mai mincinoși și mai diabolici decât proștii. La finalul zilei, haterii ăștia suferă cel mai mult și sunt cei mai nefericiți, deși nu admit. Din perspectiva asta, îi prefer pe proștii aia inofensivi, pentru că sunt mult mai simpli, mai onești și mai fericiți. Din perspectiva opusă, pot aprecia și talentul nativ al unui hater, dacă se întâmplă totuși ceva bun cu el.

despre-hateri-si-prosti

Mintea odihnită versus mintea antrenată diabolic… Tu ce ai alege? O lovitură de prost sau o mușcătură de hater? Altfel, în ambele situații, fii sigur că ai ceva interesant de experimentat și de învățat. Dar cea mai proastă combinație e probabil să fii și prost rău, și hater. De-asta, așa cum spuneam, îți trebuie să te cunoști, să te iubești și să te urăști întâi pe tine, să dai cu tine de mai multe tipuri de pereți ca să îi poți înțelege pe alții, hateri sau nu, proști sau nu. Ca apoi să faci exact ca lupul, să poți să-i iubești sau să-i urăști mai bine, nu? :)) Și îți trebuie să ajungi să fii un pic mai deștept ca să-ți dai seama când și cât ești de prost. Respectiv, cât ești de hater, arogant sau penibil – când ești, sau cât ești de bun, fericit sau decent – când ești. Și așa mai departe. Dar skill-ul ăsta îl capeți în timp și doar în anumite condiții. Abia dup-aia poți să-ți și permiți să simulezi lipsa de modestie sau să ți-o fluturi cu nonșalanță pe dinaintea haterilor, de exemplu, să stai de vorbă sau să te iei în colți cu ei, niciodată însă înainte să dobândești mijloacele, atunci când n-ai și tu să pui ceva, la rândul tău, pe ‘masa la hateri’: un os de ros, ceva de mâncare, o atenție, o măslină. Altfel, ești mâncat de viu, cu chiloții tăi cu tot. Asta ține de ABC-ul hate-ului profesionist.

Ziceam că urăsc mai tare haterii decât proștii detestați de hateri pentru că haterii sunt într-un fel niște proști mai mari și mai urâți. Ai studii universitare sau post-universitare, un CV impresionant și ești un degeaba-hater, un d-ăla de timp liber, de duminică? E și mai grav, n-ai ințeles nimic. Proștii autentici sunt un spectacol deosebit în comparație cu discursul îmbibat de venin prost al haterilor amatori. Proștii cu adevărat proști nu se vor simți prost când tu, deștept fiind, apeși butonul magic de post pe Facebook, să livrezi mesajul tău (mai mult sau mai puțin corectiv) de hate. Proștii ăia nu vor da doi bani pe postul tău, iar deștepții cu adevărat deștepți, care-și văd de treaba lor, te vor vedea ca pe un penibil și nu vor da nici un singur ban pe postul tău. Haterii ca tine îți vor da like, de acord, dar așa trebuie să admiți de fapt și tu că ura ta e mai degrabă gratuită, de amorul artei de a fi hater, acolo unde știi că nu schimbă nimic. Și așa, mori de fapt ca prostul în postul de Facebook. Râdem, glumim, da’ cu ura nu te joci. Odată intrat în jocul urii, miza pentru cei mai mulți hateri se rezumă la care o are pe ură mai mare. Iar asta e o capcană în care habar n-ai ce se întâmplă cu tine și din care greu scapi, dacă ești hater după ureche. Sigur, poți să mimezi hate-ul, la fel ca orgasmul, dacă zici tu, dar aia e deja altă discuție, ceva mai complexă, că presupune dedublare.

Deci, până una-alta, te rog eu, mai ușor cu ura pe scară la Facebook, să nu mori înaintea proștilor.

Sau măcar fă-ți o pagină de hate, doar a ta, unde poți să te bălăcești în propria ta ură până nu mai poți. Dar lasă oamenii în pace să posteze ce vor într-un loc unde e liber la postat ce le place și ce îi face fericiți și unde până una-alta există buton de like, nu și de hate, precum și butoanele de add friend/unfriend și block. Ok, Facebook nu e hi5.com sau cocalari.ro și nici nu contează dacă e sau nu în devenire, da’ crede-mă, prietene, că nu e nici o academie de inteligenți sau culți și n-a dat nimeni admitere să poată avea cont, din câte știu, sau, mai mult, acces la prietenia ta… Sau le-ai dat un test zdravăn de IQ, iar unii pur și simplu au început să se prostească? Lasă-te de figuri și ia măsuri.

Facebook e o rețea socială, iar tu trebuie să o iei ca atare, punct. Dacă ‘îți repugnă’, nasol pentru tine, dar poți să o și părăsești oricând, nu te obligă nimeni să cari mai mult decât poți duce… :)) Dacă ție însă îți place să dai cu hate pe Facebook, sub aparența unui spirit rafinat și interesant, crezând că salvezi lumea sau matrixul de la pieire, tu, revoluționaru’ lu’ pește, asumă-ți să mori frustrat sau să se arunce cu roșii în tine până arăți ca un cârnat plin de ketchup.

Da, toți suntem liberi să fim cum vrem și cred că e loc suficient pentru toți, da’ îți amintesc treaba aia cu ’libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalți’, de care probabil te-ai plictisit, dar de care nu te-ai putea lipsi când e vorba de tine. Dacă unu’ e atât de prost încât să-și pună viața pe rețea în cele mai penale detalii, cu cățel, purcel, cu chiloțel și căcăcel, prin update la minut, lasă-l în pace acolo să o facă liber și fericit în pătrățica lui de Facebook, că a descoperit și el internetu’, pentru că nu atentează la libertatea ta. Sau dacă unu’ a descoperit și el hashtagu’ și vrea să-și pună 1, 5 sau 10 odată, lasă-l iar în pace, că nu te-a invitat nimeni să-l iubești sau să-l urăști pentru asta, în timp ce el poate doar speră să se transforme în mamaia lui prin hashtag.

Nu te apuca tu să faci pe pseudo-specialistu-n lanul de porumb – nu că n-ai avea și tu, la rândul tău dreptul la exprimare, da’ fii atent măcar în ce poziție stai, să nu ți-o iei pe din dos și pe meritate. Pentru legea atracției, e un motiv suficient că ești hater. Că aia nu e rețeaua lu’ mă’ta, și nici tac’tu nu ți-a cumpărat parcelă pe Facebook. E treaba lu’ Zuckerberg, iar dacă ăsta ar vrea să aibă niște Misteri Smithși în acțiune, ar angaja unii mai buni ca tine și pe bani grei. Tu, în schimb, dacă vrei să nu fii penibil, poți să adopți altă atitudine și altă metodă: dacă ești atât de bine intenționat (dă-mi voie să am rezervele mele), poți face puțină filosofie, antropologie, consiliere psihologică, educație, ce vrei tu, stând sincer și experimental de vorbă cu proștii, să le spui cam cât de rău sau urât e ceea ce fac ei – măcar încearcă, e interesant; în egală măsură, poți să te abții; sau poți să te duci într-o breaslă de hateri și să faci treabă acolo, frumos, organizat, sau chiar să-ți faci plantația ta, unde să plantezi fasole rânjită zi de zi și să culegi ce vrei tu, poate așa faci și un bine societății și câștigi și-un ban cinstit, aia zic. Dacă insiști totuși să ți-o arzi freelancer, voluntar sau amator pe hate, e mai greu, și tre’ să-ți asumi cu vârf și mai ales îndesat, știi? Că-s și unii mai buni, adică mai răi ca tine, nu doar unii mai proști ca tine. În cazul ăsta, deci, îți doresc mai mult succes și pasiune în hate-ul tău, că vei avea nevoie. Ăsta a fost un discurs de hate pe note mai înalte, cu niște hateri imaginari, da? Toți care sunt p-aici de față, se exclud, bineînțeles. Ok, mai departe.

despre-hate

Îmi place însă mult de tot când haterii se găsesc unii pe alții și se hăituiesc așa cum știu ei mai bine. Atunci iese spectacol și ne place. (Deh, ce să fac, am și eu plăcerile mele vinovate.) Pentru că așa măcar știi că ăia se merită unii pe alții și-și vor face sânge rău până nu-l vor mai putea căra în vene și poate mai crapă vreunul, că și-așa sunt mulți. Pe același principiu, e frumos când se adună și proștii cu proștii (deși ăștia mai curând se înmulțesc decât să crape), și frumoșii nebuni și deștepți la cap cu cei ca ei. În altă ordine de idei, da, e palpitantă hatereala, parcă îți dă fluturi în stomac ca-ndrăgosteala, dar e bine să rămâi conștient și ponderat și când ești hater. Vorba aia, de ce să cazi îndrăgostit, cum zic englezii, când poți să iubești și din picioare…? Tot așa, de ce sa cazi în orbitorul-păcatul-hate-ului, când poți să urăști cu stil și cap? Sau măcar c-un pic de decență, dacă nu și cu un scop practic cât de cât… Da, e și ura asta o artă, vă zic.

Pe o scară de la 1 la 10, habar n-am cât sunt de hateriță în textul ăsta (ei n-am?! am, cum să n-am?) dar, dacă mă uit în bara de titlu, știu că n-am dat-o-n bară, adică sunt unde trebuie, adică n-am greșit adresa. :)) Dacă și voi vreți să vă folosiți ‘energia generată de un hate’ sau ’motivația dată de anumite frustrări’, apucați-vă naibii de ceva – de făcut filme pentru așa-numiții proști, cărți de colorat pentru copiii lor, sau, nah, goblenuri pentru alți hateri, ceva. Numa’ nu lăsați talentu’ și energia să se piardă fix aiurea pe internet.

Fie că ai potențial de miss sau mister exces, peniță de kamikaz sau talent de hater tip timesnewroman, odată ce devii ceva mai util societății, ești un hater câștigat în loc de unul pierdut, iar asta e ceva, crede-mă. Îți trebuie, deci, un pic de școală de orice fel, un pic de stil, un pic de umor și auto-ironie, nu e așa, pentru oricine. Dacă ești însă cam nepregătit și cu totul împotriva sistemului, poți să ți-o arzi cum știi tu mai bine, pe cont propriu, pe cont Facebook sau unde vrei tu. Doar că, dacă mă deranjezi pe rețea, în cel mai fericit scenariu s-ar putea să te potolesc din buton înainte să apuci să-mi arăți tu ce știi mai bine (lol, îți dai seama?). În cel mai nenorocit scenariu însă, dacă mă hate-uiești prin afara rețelei și te prind, între noi fie vorba, e posibil să-ți rup și capu’, în funcție de gravitatea hate-ului degajat către mine și de starea de spirit în care mă găsești. Iar dacă ai tupeu să ripostezi, riști să vină după miros și alți hateri fioroși pe lângă mine, să te cotonogim împreună.

La ură și la război, totul e permis, totul e posibil, doar că sunt printre rânduri și niște legi nescrise… și, mult simplificat, cam așa e treaba în general, ca să nu zic filosofia. Dar e mai sigur pentru tine în cazul ăsta:

  1.  să te apuci asap de iubit și să o faci bine.
  2.  să mergi la pușcărie ori la balamuc și să te predai singur.

‘Păi ce-aț’ făcut, domnu’?’ ‘Păi, ce să fac, domnu’, uitaț’, am o boală gravă, auto-imună, care-i provoacă rău pe ceilalț’ înainte să mă prind eu. Urăsc cu draci’ și nu mă pot abține. Sunt o javră nenorocită, mai bine mă închideț’ aici la dvs. în cușcă’. Sau ‘Uitaţ, mi-am luat-o de la alții mai răi ca mine, mi-au dat de m-au julit, mă pansaţ și pe mine, vă rog?’. Și-atunci cu ce crezi tu că ai vrea să fii pansat, hatere? Ai ghicit, c-un pic de ură în stare pură direct pe rană, să te usture până te piși pe tine și juri că nu mai faci. Ups, asta nu știu ce-a fost.

     *Atât pentru azi, așa ca de luni. Hai c-am dat-o ‘frumos, elegant – cât di cât’, precum clasicii în viață. :)) Că doar nu vreți din Kant acuma. Recomandarea mea? ‘Ca să fie bine, ca să nu fie rău’, țineți-vă heitu-n în lesă, dacă nu place la voi mușcați.

    **Dacă aveți impresia că ați identificat cel puțin un paradox în povestea de mai sus, nu vi se pare. Chiar așa e, de fapt.

                Vă pupă fata cu săgeata.

(Guest post)

Read more
Pentru nefumătorii bucuroși pentru legea fumatului: luați-vă o viață

Legea fumatului în spații închise intră în vigoare astăzi, 16 martie. Sau mâine. De fapt, e posibil să nu poată fi aplicată încă. O bălmășeală, pentru că România. Cert e că în curând nu se mai fumează deloc în spații închise publice.

Nu e niciun secret că legea este preluată din Occident (unde mai există portițe de scăpare) și aplicată în cea mai dură formă la noi. Again, pentru că România și pentru că așa facem noi lucrurile, ori deloc, ori cu exces de zel.

În principiu, fumătorii au agreat ideea, dar au punctat niște chestiuni de bun simț: de ce să nu existe localuri strict pentru fumători? Cu aprobări speciale, cu sisteme de ventilație speciale, cu condiții stricte de funcționare. Așa, vor fi mai puține locuri în care să se poată fuma, dar, totuși, vor fi. Sau, de ce să nu existe smoking-lounge-uri închise cu sticlă, frumos, unde să intri să pufăi o țigară și apoi să te întorci la masă? Or, să nu se fumeze deloc în restaurante, dar să fie permis, totuși, în anumite cluburi, unde nu se servește mâncare?

Și-aici a început isteria nefumătorilor: huă, ești fumător, stai dracu’ acasă, fumează-n coteț la tine, fumează în stradă în frig, să te văd eu cu ochii mei de nefumător cum tremuri tu cu ceașca de cafea în mână și țigara în bot!

Băi, atâta înverșunare și bucurie și dușmănie, rar mi-a mai fost dat să văd.

Principalul motiv pentru care nefumătorii se bucură de legea fumatului este că e chinuitoare pentru fumători.

Nu fiindcă vor respira aer mai curat atunci când ies la o cafea. Că dacă ar fi așa, nu i-ar deranja cu nimic că poate într-un alt local, trei străzi mai încolo, este voie să fumezi. NU! Să nu se fumeze pe nicăieri! Pentru că pitong.

Nu fiindcă nu o să le mai miroasă hainele a fum de țigară când pleacă dintr-un local. Că dacă ar fi așa, nu i-ar deranja existența unui cub de sticlă unde scursurile ăstea de fumători nesimțiți să tragă dintr-o țigară și să facă ei cancer acolo, în voia lor, fără să deranjeze pe altu’. NU. Să nu le facă niciun spațiu! Ieșiți dracu’ afară în frig. Pentru că pitong.

Nu fiindcă n-o să mai trebuiască să mănânce în fum de țigară. Că dacă ar fi așa, nu i-ar deranja ca acolo unde nu se mănâncă, să fie totuși amenajat și un spațiu pentru fumători. NU, să nu mai fumeze deloc. Că așa vrem noi. Pentru că pitong.

Bă, luați-vă dracu’ o viață. Da, până acum fumatul era permis și în locuri în care nu ar fi trebuit să fie permis. Da, era nevoie de o lege care să mai pondereze și să mai trieze țăranii care aprindeau trabucul la restaurant, unde alții mâncau.

Dar de-aici până la a interzice fumatul peste tot este cale lungă, și trebuie să fii puțin mai prost decât o sticlă de sifon spartă ca să nu realizezi că legea este abuzivă și prost făcută. Și trebuie să fii extrem de plictisit, trist și plin de bășini de superioritate ca să ai ca principal motiv de bucurie faptul că de-acum înainte, cei care fumează, pe care-i urăști tu din toți ficații pentru că pitong, vor trebui să iasă la – 30 de grade sau + 40 afară, doar ca să tragă un fum.

Explicați-mi și mie, viermișori mici cu ifose de arieni, cu ce sunteți voi superiori nouă, proștilor ăstora care fumăm? De ce simpla lipsă a unui viciu vă face pe voi să fiți atât de mândri de voi, mă? Vă dați seama cât de lamentabil e să fii mândru de tine pentru că NU faci ceva, oricât de rău și nociv ar fi acel ceva? Să fii mândru când o să faci ceva, mă. Când o să-ți iei prima mașină, când o să ai un salariu peste medie, când o să-ți plătești prima vacanță sau prima casă.

Alea-s, deștepților, motive să fiți mândri de voi. Mândria pentru lucruri mici și bucuria pentru chinul altuia sunt specifice oamenilor mici, iar voi, ăștia de vă frecați mâinile bucuroși că s-a dat încă o lege cretină în țara asta, sunteți motivul pentru care alții, mai deștepți, pleacă. Așa sunteți voi mă, fericiți că puteți să mai interziceți ceva vecinului. Nicio diferență între voi și ăia de-ți bat în țeavă că ai avut tupeul să tușești la ora 11 noaptea în casă la tine și ai făcut zgomot.

După toate astea, îmi aprind o țigară. Pentru că o fumez pe banii mei, pe sănătatea mea, pe canapeaua mea. Și mă bucur. Mă bucur că, văzând idealurile voastre, îmi dau seama că e competiția mică pe idealurile cu adevărat importante. Stați acolo, în mocirla voastră, la masa voastră de nefumători.

logo

Read more
Trei tipuri de penibile în club

În orice club. Mimoze pe tocuri cu trei numere mai mari şi haine cu trei numere mai mici. Arată bine fetele, dacă nu te deranjează că poți să le cumperi toată ținuta cu o sticlă de Jack din bar. Și-ți rămâne și rest. Dar e ok, la urma urmei nu le fuți îmbrăcate. Eventual încălțate, dacă-s mișto pantofii.

Dacă te simți un bun samaritean vineri seară, dacă ai de executat vreun canon după ce te-ai spovedit sau pur și simplu vrei să faci o pomană, ochește-le p-astea trei:

1 – Stă planton la bar cu un pahar căpătat în mână. Ai zice că e vreo hostessă la Colgate, dar ce dracu’ să caute o hostessă la Colgate în club vineri seară? Nu, aşa zâmbeşte ea la toată lumea, by default, poate te simţi şi tu să dai un cocktail la fată. A dat toți banii pe Chanel-ul ăla fake din Dragon pe care și l-a postat frumos pe bar, lângă telefon, cică la-ntâmplare.

2 – E undeva prin mijlocul mulţimii dând frenetic din cur, poate-poate pune botu’ vreun prost s-o aducă şi pe ea în postura 1, adică la bar cu un pahar de ceva – orice în mână. O-nţelegem şi pe ea, e sătulă de doza aia de RedBull goală pe care o plimbă după ea de colo-colo. De ăia cinşpe lei care i-au rămas ar putea să-şi mai cumpere ceva de la bar, dar dacă nu iese pasenţa şi datu’ din cur nu se soldează cu nicio victimă posesoare de penis care s-o ducă acasă, tre să-i dea la taxi. O recunoști după mișcările și ținuta de animatoare. Se pricepe fata, da’ ea nu se-njosește cu așa meserie, se respectă și vrea un bărbat care s-o iubească, înțelegi?

3 – E la baie. Își dă cu pudră. Pe, dar și în năsuc.

Alege după inima ta. Sau cumpără o sticlă de Jack și le-ai luat pe toate trei. Ești zeu pentru o noapte și-ți mai scurtezi nițel și lista de păcate cu așa pomană. Win-win. :)

Read more