Scrisoare către fraieru’ din friendzone

Dragule,

Mai ții minte când ne-am văzut prima dată la cafea?  Știu că ți-am zis că-s obosită, și vai, vin direct de la muncă, nici n-am avut timp să-mi refac machiaju’... atâta sclifoseală-n curu’ meu, când știam prea bine că arăt perfect, doar am consumat juma’ de tub de fixativ ca să-mi fac păru’ ăla cică-neglijent-da’-mai-țeapăn-ca-un-cuib-de-rândunici. Nu mai zic de parfum, că m-am dat cu ăla bun. Dacă trăgeai aer în piept un pic mai puternic în preajma mea, trebuia să sun la SMURD după o mască de oxigen mobilă.

Eh, ăla fu’ momentu-n care ți-ai ales destinu’ de veșnic în friendzone (cunoscut și ca îl-sun-doar-dacă-nu-mă-caută-mârlanu-de-care-chiar-îmi-place). M-ai văzut că-s toată țiplă, trebuia să taci dreacu’ din gură, să-ți aduni falca de pe jos și să-mi spui despre ultimu’ meci Steaua-Dinamo. Tu ce-ai făcut, mă fraiere? Ochii cât cepele, asta ai făcut. Mă uitam la maxilaru’ tău împrăștiat pe masă când ai trântit un uau, dacă așa arăți după o zi de muncă și nearanjată… 

De-acolo te-am avut la degetu’ mic. Nici nu m-așez bine la masă și-mi faci complimente, mă? Uite, mă fraiere, tipu’ ăsta de care CHIAR ÎMI PLACE (și pe care-l înlocuiești tu când nu mă sună cu zilele) m-a scos la masă și din două ore petrecute cu mine, una a vorbit despre fotbal și una despre TOATE gagicile care-l caută. Tu știi cum îi suna telefonu’ la masă?! NON STOP! Cu tine, zero, ți l-ai mai pus și pe SILENT, cică orice altceva poa’ să mai aștepte. Pfffff…

Nu așa se cucerește o femeie, mă, stând și ascultând ca tristu’ tot ce zice. Mai fă și tu pe neinteresatu’. Ție ți-am povestit la prima cafea și cine cu cine și-o trage pe la muncă, el nici măcar nu știe ce muncesc, mă. M-a-ntrebat câți ani am abia când ne-am văzut a treia oară, m-a ținut să fierb, să VREAU să-i zic despre mine. Și m-a lăsat să-i strecor informațiile așa, cu limită, printre mesajele la care răspundea în timp ce era la masă. Cică-l chemau băieții la Bamboo în weekend. Sigur mă cheamă și pe mine vineri, deja îmi caut cu ce mă-mbrac.

Ce dracu’, frate, nu mai știți să cuceriți o femeie, vă tot plângeți că vă băgăm în friendzone. Păi looogic, dacă vorbessc cu tine de parc-ai fi BFF-ul din generală. Ce naiba, mai avem puțin și ne sincronizăm menstruația, cu tipu’ ăsta mișto de care-ți zic simt că am competiție, că-s norocoasă să-mi petrec câteva minute cu el la un ceai până… se face doișpe și pleacă cu ăștia ai lui în Bamboo.

Mna, se duc numai ei, băieții, n-am eu ce să fac acolo. Ah, tocmai i-a sunat telefonu’. Tre’ să plece.

Vezi că-s îmbrăcată cu rochița aia neagră cu spatele gol, tragi și tu o cămașă pe tine să bem ceva diseară? OK, hai, în juma’ de oră ne vedem acolo. Știam că mă bazez pe tine.

Read more
Ce poți să pățești dacă folosești arhipurtatul ruj mov

L-am văzut toți peste tot: pe stradă, în metrou sau tramvai, pe Facebook, la coadă la supermarket…

Rujul ăla în nuanță de mov-căcăniu. E o nuanță lansată de Mac, dar gagicile n-au bani de Mac, ci doar bot de mac-mac, așa că își trântesc tot felul de lipstick-uri odioase care imită movul ăla și arată toate mozolite de parcă tocmai ar fi dat iama într-o sfeclă roșie ușor mucegăită.

Măi fată, da, tu, aia care la doișpe ziua te plimbi ca o panseluță (mov) prin soare de 40jde grade cu rujul scugându-se pe sub bărbie, lasă look-ul de vampă pentru ora doișpe noaptea, ce zici?

Nu de-alta, dar privirile îndreptate spre tine nu-s chiar admirative (șoc șoc șoc). Lumea pur și simplu se-ntreabă cu ce-ai gândit când ți-ai dat pe bot spoiala aia care se adună în pliurile buzelor. Și de ce toată fața ta arată ca o gură proaspăt atinsă de un pumn sănătos.

Te-ai întrebat vreodată de ce bărbatu-to a început să bage usturoi în el ca nesătulu’ lately? Pe bune, cine-ar vrea să pupe așa ceva? Ar mânca, săracu’, și-un căcat numa’ să aibă scuză când te-apropii de el să-i dai ventuză.

De ce când ceri un pahar cu apă, ți se aduce unul de unică folosință? Păi Fairy s-ar da bătut și Cif-ul e mai scump.

Înțelegeți, naibii, odată: ăla nu-i mov. Nu-i purple-căcat-mac. Nu-i nici măcar violet. E doar vânăt!

Read more
Dragă soție, iubită, amantă… cu drag, de #Euro2016

A început #Euro2016. Un moment de liniște și reculegere pentru voi, toate iubitele din lumea asta.

Jumătate din frigider e plin acum cu sticle de bere puse la păstrare. Ba ai vreo câteva și prin congelator, de rezervă.

Semințele și alunele vor domni la tine-n casă în următoarea perioadă. Pe sub măsuța de cafea, pe după canapea… Aspiratorul va deveni prietenul tău de nădejde acum.

Flori poți să-ți cumperi și singură. A, la fel și pâine. Și poți să duci și gunoiul, cu tot cu sticlele goale înșirate prin bucătărie.

Ai chef de-un film vineri seara? Poți să te uiți liniștită la Titanic sau altă siropoșenie, nu te mai chinui să urmărești thrillere sau ce-i place lui, că n-o să-ți țină companie, vineri e meci!

Ai gătit ceva bun pentru voi doi? Ce bine, cățeii din spatele blocului o să aibă un festin pe cinste. Al tău e sătul, tocmai ce-a băgat cinci mici cu muștar cu băieții la meci.

O să-l auzi vorbind mult despre Marica, Benzema, Khedira… sunt toate nume de bărbați, stai liniștită. Nu-i arde de femei.

Nici de tine. Amen, sister, hai să bem.

Read more
Una scurtă despre manifestarea afecţiunii în public: luaţi-vă, bă, o cameră!

Știți momentul ăla când stați la coadă la supermarket și nimeriți un mocăit/o mocăită în față? Ăla care se scobește prin buzunare după bani, ca și când ar fi surprins că trebuie să plătească și nu l-a pălit inspirația mai devreme să-și scoată portofelul la înaintare. Sau ăla care înainte să plătească, își aranșează meticulos toate cumpărăturile în sacoșă, pe căprării, după formă, greutate şi densitate, în timp ce tu te legeni de pe un picior pe altul, cu o pâine în mână, sperând să-i cadă un meteorit sau măcar o bucată de plafon în cap nesimțitului.

Azi am fost să-mi iau cafea. Am nimerit una din casieriţele începătoare, care încă nu-şi coordonează în acelaşi timp ochi-mâini-scanner şi reuşesc să scaneze cam un produs pe minut. După câte trei încercări eşuate per produs.

În faţă, un cuplu. Între 25 şi 35 de ani amândoi. Aşteaptă să li se termine de scanat produsele ţinându-se de mână. Nu aşa, de complezenţă. Oamenii se ţineau de mână, cu o strânsură serioasă, cu toate cele cinci degeţele de om împreunate.

Cu mâna liberă, el băga în sacoşă produsele. Ea se uita la el, ţinându-l de mână. Şi zâmbea. Uneori, când el se ridica să mai ia un produs de pe tejghea, ea îi mai lipea un pupic pe frunte. Şi el zâmbea.

Superb.

-67.

-Muah, muah, hihi, mmmuah!

Ăştia-ş puneau tampoanele, pâinea, şerveţelele, bananele şi celelalte acareturi în pungi. Pe rând. Cu o mână.

-67 de lei face.

-Ah, da, mă scuzaţi, zice pupăcitul dezmeticindu-se din ventuzele pe care le tot primea de la gagică şi scoate, cu o mână, evident, portofelul din buzunarul de la spate.

I-l întinde gagicii cu două degete, pentru că ÎNCĂ O ŢINEA DE MÂNĂ şi-i zice:

-Pisoi, scoţi tu bancnota aia de 100?

manifestarea-afectiunii-in-public

logo

 

Read more
Am întrebat niște tipi dacă au înșelat vreodată și de ce

De 8 martie am scris și pentru domnișoare, ca să le măgulim și să le dăm material de shareuit pe Facebook cu dedicație pentru bărbații din viața lor. Ceea ce s-a și întâmplat. :)

Dar în același timp, am strâns, de-atunci și până azi, confesiuni de la tipi de mai multe vârste, care lucrează în mai multe domenii, cu sau fără studii, despre un subiect mai puțin pe placul doamnelor: înșelatul. Sondajul a fost făcut pe Social Media.

Dacă te aștepți la o colecție de destăinuiri porno și pline de testosteron și mândrie pentru tot felul de experiențe adulterine… ei bine, te anunț că în proporție de aproape 50%, am primit răspunsuri din astea:

am-intrebat-niste-tipi-daca-au-inselat-si-de-ce

Ca să nu mai curgă lacrimi râuri-râulețe pe subiectul M-a înșelat porcul ăsta, dar oare de ce?, hai să vedem de ce înșală bărbații, dacă asta înseamnă sfârșitul relației și dacă este vina ta.

Numele sunt fictive, nu destăinuim secrete și nu stricăm relații.

Prefer să fiu eu cel cu care e înșelat altu’

Nu am înșelat, nu pentru că nu aș face-o, dar nu am avut ocazia. Nu am avut foarte multe relații de lungă durată. În general am preferat să „keep it casual” cu diverse tipe, iar unele dintre ele erau… într-o relație cu altul. Deci, dacă se pune, eu am fost ăla cu care altu’ a fost înșelat. Cred că n-am încă vârsta la care să mă leg la cap cu ceva serios. Dacă aș face-o, cel mai probabil aș înșela, pentru că încă vrei diversitate, încă ești curios, încă te atrage noul. Experimentez tot ce pot până oi simți că le-am făcut pe toate și pot să fiu doar al unei tipe. Dar cred că mai e mult până acolo. :)

Răzvan, 23 de ani, student

Am înșelat, am fost prins, m-am lecuit

Aș vrea să spun că nu am făcut-o, dar a fost o situație pe care n-am cum s-o uit. Eram cu o tipă de mai bine de un an. Mergea ca pe roate, așa ceva n-am mai trăit de-atunci în nicio relație. Intervenise acea comoditate și relaxare pe care ți-o dau relațiile lungi și asta chiar nu mă deranja, dimpotrivă. Dar cred că tocmai asta a dus la pasul greșit pe care l-am făcut, într-o seară, cu o alta care era și urâtă și la care în mod normal nici nu m-aș fi uitat. Efectiv n-am gândit-o, pur și simplu s-a întâmplat, a doua zi am și uitat. Prin cunoștințe comune, însă, s-a găsit un binevoitor care a scurs informația în relație și de-acolo a început calvarul. Efectiv s-a stricat tot, nu mai puteam nici să îmi verific ceasul pe telefon fără să îi trezesc suspiciuni, ceea ce a dus, inevitabil, la despărțire. Și îmi pare rău și acum.

În fine, ideea e că, practic, noi putem să înșelăm așa, pur și simplu, de proști. Total independent de relație. Fără ca femeia de lângă tine să-ți greșească cu nimic. Fără să îți lipsească ceva. Cred că e instinct, la mine a fost prostie. Ideea e că știu sigur că nu mai fac.

Paul, 28 de ani, DJ

Toți înșelăm, dar n-o recunoaștem

Înșelat înseamnă și când te uiți la una și zici „mamă ce i-aș trage-o”. Dar în fine, ca să nu fiu considerat vreun extremist, îți spun sigur că toți înșelăm. Mai ales din punct de vedere sexual și da, mai ales în relațiile de lungă durată. Pentru că acolo intervine monotonia, care nu e neapărat un lucru rău, întotdeauna am considerat că rutina e semnul unei relații stabile. Doar că… e ca și când ai mânca non-stop fast-food, oricât de bun ar fi, oricât de bun e BigMac-ul, parcă la un moment dat ai mânca și o salată, că simți că te-ai săturat. Dar fast-food-ul îți place în continuare, așa că mănânci o salată, două, trei, și te-ntorci la mec și ceri un dublu BigMac. Așa că, înșelatul ăsta poate să aducă un suflu nou relației, te-ntorci cu mai multă poftă și… mănânci tot. Înțelegi tu.

Cosmin, 25 de ani, IT 

Spre deosebire de femei, noi ne întoarcem înapoi când înșelăm

Da, am înșelat, din dorința de diversitate. Noi, ca bărbați, înșelăm DEOBICEI doar pentru sex. Femeile, în general, investesc sentimente atunci când fac sex. Pentru noi e banal, e doar o plăcere de moment, ca și când ai bea un pahar de whisky bun, după care ne întoarcem fără remușcări la iubită și suntem exact la fel ca înainte. Ele, pe de altă parte, când s-au dus la altul, acolo rămân.

Cristi, 27 de ani, freelancer

Am înșelat ca s-o fac geloasă

Eram în liceu. Și am tânjit trei ani după o tipă care nu s-a uitat la mine nici măcar să mă-ntrebe cât e ceasul. Și, ca în filmele pentru adolescenți proaste, la o petrece în ultimul an, pe fundal de alcool și muzică, ne-am combinat. Eram în al nouălea cer, era fata visurilor mele pe-atunci. Heh. Problema e că doar eu am crezut că ne-am combinat, că ea a doua zi părea destul de timorată pentru seara precedentă. Am lălăit-o câteva luni în care mai ieșea cu mine la un suc, din când în când. Era o tipă simțită, cred că îi era și rușine să-mi spună că nu vrea nimic cu mine. Din disperare, am înșelat-o (în relația fictivă pe care o aveam cu ea) și am avut grijă să afle. În capul meu, asta ar fi făcut-o să îmi dea puțină atenție. În capul ei, a fost pretextul perfect să-mi spună pa fără să se simtă vinovată. :)

Andrei, 25 de ani, Graphic Designer

Am înșelat-o pe actuala cu fosta

Nu doar că am înșelat, dar am făcut-o ca un nemernic, cu fosta prietenă. Știind că oricum fetele-s foarte nesigure în preajma fostelor relații, când ajungi să o înșeli cu o fostă, deja știi sigur că ți se aprind lumânări la morți și că ai niște blesteme după coada ta o viață întreagă. Oarecum pe bună dreptate. Și culmea, nu am făcut-o pentru că fosta m-ar mai fi atras în vreun fel. Dimpotrivă, relația cu ea se terminase în termeni nașpa pentru mine, mă lăsase pentru unu’, așa că, de îndată ce-am prins-o singură, am agățat-o pentru o noapte. Din răzbunare alimentată de orgoliu bărbătesc stupid. Actuala a aflat. Nici nu mi-a spus nimic, mi-am dat seama când a încetat, efectiv, să mai vorbească cu mine. Nu am mai vorbit cu ea de 4 ani, nu am tupeu nici să-i spun „La mulți ani” de ziua ei.

Radu, 25 de ani, HR

Am înșelat de multe ori. N-a aflat niciuna.

Da, am înșelat de multe ori. Nici nu mai țin minte de câte. O fac regulat, o fac pentru că n-am găsit încă relația care să mă țină acolo. Mă rog, nu-ți imagina nici că am cele mai lungi și serioase relații, dar, tot înșelat se cheamă când ești cu cineva, dar mai sari o noapte în alt pat. Diferența e că eu nu am fost prins niciodată. Și nu din noroc, ci pentru că am mințit foarte bine. Oricât de cinic sună, a minți și a fute bine femeia de lângă tine sunt cele două chestii care denotă respect suprem. Când îți dai interesul să o minți fără să-și dea seama, când reușești să o faci să nu bănuiască nimic, e pentru că îți pasă de felul în care s-ar simți dacă ar afla, înseamnă că nu vrei s-o umilești, înseamnă că nu vrei să se simtă prost. Am fost discret întotdeauna, nu doar față de tipa cu care eram în relație, ci față de toată de lumea. Niciun prieten n-a știut, iar „amanta”, ca să-i zic așa, habar nu avea că sunt într-o relație. Așadar, nimeni nu a știut vreodată de vreo tipă cu care am fost cum că ar fi fost înșelată. Toate au rămas în stadiul de domnișoare frumoase, istețe, care au trecut prin viața mea și au ieșit respectabil.

Ionuț, 31 de ani, blogger 

logo

Read more
Ce vrea femeia ta de 8 martie

Vrei să-i cumperi flori? S-o scoți la cină în oraș? Să-i dai bomboane de ciocolată în formă de inimioară? Da, drăguț, tu și încă ‘țșpe mii de bărbați. Sfatul meu: nu mai da 50 de lei pe un buchet de ofilituri, anulează rezervarea la restaurantul ăla fancy unde o să fiți înconjurați de încă cinșpe cupluri care fac FIX același lucru ca și voi și lasă bomboanele, că d-alea poa’ să-și cumpere singură în fiecare zi.

Când o vezi că abia s-a întins pe canapea după o zi plină la muncă, du-te și zi-i că-i frumoasă. Așa, ciufulită, abia ieșită din duș, cu treningul pe ea.

Când stați tolăniți în pat la TV și începe o piesă faină, ia-o la dans. În sufragerie.

Când se chinuie să spele vasele, leag-o la ochi și du-o în dormitor. De-acolo nu tre’ să-ți mai zic eu ce să faci.

Dacă nu te pricepi să-i gătești… gătește-i! Da da, fix azi. Fie că-s sandvișuri sau cartofi prăjiți. O să mănânce. Chiar dacă-s nașpa. Fiindcă știe că tu nu știi să gătești. Și asta se aplică la toate lucrurile pe care NU știi să le faci: să cânți, să reciți poezii… :) E cute, ne place când vă chinuiți. Pentru noi.

Când stați în pat, înainte de somn, ia-o de mână și scoate-o la o tură de oraș cu mașina. Plimbați-vă pe toate străduțele pe care nu le știți, povestiți, admirați orașul, râdeți prostește, amintiți-vă de cât de tâmpi erați la început, când v-ați cunoscut.

Eventual, dacă ați ajuns undeva pe la marginea orașului, trage de volan spre autostradă și dați o fugă până la munte. Beți o cafea. Veniți înapoi.

Sărută-i mâna azi. La-ntâmplare. Oricând. La semafor.

Sun-o când e la birou și cere-i sfatul despre ce să-i cumperi astăzi mamei tale. :) E și ziua ei azi.

Știi ce zic? Fă lucruri firești. Mici. Normale. Frumoase. Dacă ești băiat deștept, o să o duci la restaurant într-o zi oarecare de joi, o să-i duci o floare într-o oarecare sâmbătă dimineață după cafea și o să-i cumperi bomboane în formă de inimioare luni, ca să-i îndulcești săptămâna grea care o așteaptă. Pe 8 martie, doar fii cu ea.

Da, mi-am permis să vorbesc în numele tuturor femeilor. Alea care așteptați musai brățara de la Pandora și buchetul de 80 de trandafiri nu intrați în categoria asta, Alt+F4 please.

Read more
De ce înșală femeile

Nu pentru că ești tu un bou încălțat, cum îți spune de fiecare dată când vă certați. Ci pentru că există alți boi încălțați, dar cu pantofi mai mișto decât ai tăi. Și nu mă refer aici la cât de mult își permit alții să dea pe pantofi, ci la faptul că, ce să vezi, există bărbați mai mișto decât tine.

OK, o să-mi spui că există și femei mai mișto decât ea. Cu țâțe mai mari și craci mai lungi. Corect. De fapt, cu oricine ai fi, oricând, vor fi întotdeauna variante mai faine out there, la dispoziția voastră. Doar că, cel puțin la început, femeia are ochi numai pentru boul din fața ei. Sentimentul ăla că nu-i mai trebuie nimic și pe nimeni e real, cam toate îl simțim.

Ăla e punctul în care voi, bărbații, sunteți un fel de Jackpot suprem, ăla e momentul în care sunteți admirați din cap până-n picioare, când fiecare cuvințel pe care-l scoateți este sorbit cu nesaț de femeia din fața voastră. Voi, bărbații, aveți o perioadă de glorie, când poa’ să vină și DiCaprio în patul femeii voastre, că îi dă cu Oscarul în cap și-l aruncă afară pe scări. Nu-i mai trebuie nimic, îi sunteți de-ajuns.

Asta până când… nu mai sunteți. Asta până când proasta a făcut greșala să vă ofere siguranța supremă cu fundiță cu tot.

  • Lasă-ți șosetele sub pat, că oricum te iubește și nu mârâie nimic.
  • Ce tot atâția pupici de dimineață și surprize cu trandafiri lângă pernă, oricum te trezești cu ea în fiecare zi, în același pat.
  • Ți-a făcut un desert surpriză? Mda, mișto, da’ nu prea am poftă acum, merci, bagă-l în frigider te rog. 
  • Are chef de mâncat în oraș? Hai că-mi chem și prietenii, că e și meci diseară. Nu te superi, nu? Noi oricum mâncăm întotdeauna împreună. 

Da, boule, pe canapea în sufragerie, îți va răspunde în gând, în timp ce-și trage zâmbind blugii pe ea așteptându-se la o seară pliticoasă cu meci și bere.

Astea-s semnalele care-o fac să arunce un ochi peste gard, să vadă dacă mai există bărbați care-și strâng singuri șosetele, care-i mai aduc o floare doar așa, pentru că e azi, care îi mănâncă desertul cu poftă (da, și la propriu și la figurat) și care o mai scot în oraș, la o masă în doi, la brațul lor.

Știai că poți să topești o femeie doar oferindu-i brațul tău? Un gest atât de simplu. Sigur că știai, că ai făcut și cu ea asta. Nu mai ții minte când? Îți zic eu, când încă era carne proaspătă. Acu’ o știi ca pe dosul palmei tale.

Așa că, fraiere, femeia te înșală (sau urmează s-o facă) pentru că acum, după ce ți-ai dat jos penajul de cocoș cuceritor, poate să vadă peste umărul tău zeci, sute de bărbați mișto, gata să îi ofere aceleași lucruri pe care i le ofereai și tu, cândva. Și poate măcar unul dintre ei va face asta nu doar la început. Că de din ăștia ca tine e plin peste tot, crede-mă.

De-aia femeile înșală. Îl caută p-ăla destul de bărbat care să le cucerească zi de zi. Știu c-ai mai auzit fraza asta și ți se pare clișeică. De-aia ești un bou încălțat. Pentru că ți-a dat papucii. :)

Read more
Femeile care fac „miau” și femeile care zic „hai”

Sunt două categorii de femei. Ambele rele, da’ bune: alea care te sufocă cu drăgălășenii și alea care se răsucesc deodată pe călcâie și pleacă.

Prima categorie intră la „fugi cât te țin picioarele”. Fugi dacă nu vrei să dormi în pat cu FBI-ul. Fă stânga-mprejur și tai-o la sănătoasa dacă nu vrei să scrii un DEX întreg cu apelative-diminutive derivate din „iubi”, „puiuț”, „motănel”, „pisicel”.

Pentru că poți să-ți pierzi liniștit buletinu’ ca Smiley când ești cu o femeie din asta, identitatea ta va oscila undeva între „maimuțel” și „iubițel”, iar în decurs de un an o să uiți și cum te cheamă pentru că nu, nu te va striga niciodată pe nume.

E genu’ ăla de femeie pe care vrei să storci o lămâie întreagă înainte s-o pupi, așa de dulce e. La-nceput o să fie funny. Și drăgălaș. După ceva timp o să începi să mergi regulat la baie. Și nu din cauza prostatei. Ci ca să-l verifici p-ăla micu’. Să te-asiguri că încă ești bărbat. Chiar dacă acum cinci minute mieunai în brațe la ea și ea te mângâia pe creștet vorbind pițigăiat.

A doua categorie intră la „stai dacă ai nervii tari”. Stai dacă ești OK cu faptul că vei albi (sau cheli, după caz) prematur. Dacă ești OK cu faptul că uneori vei avea impresia că dormi în pat cu cel mai bun prieten. Dacă știi că uneori te vei izbi de un zid rece. Nu fiindcă nu te-ar iubi, ci fiindcă are nevoie de (și îți oferă) spațiu.

Dacă o cerți, te ceartă și ea. Dacă te superi, te lasă-n pace. Dacă pleci cu băieții la bere, nu te sună. Nu din orgoliu. Nu ca să facă pe femeia fatală. Ci fiindcă e suficient de tare să reziste impulsului primar de a pune mâna pe telefon și de a cerși atenție. Pentru că da, în caz că nu știai, și cele mai fatale femme fatale vor să facă asta. E în natura noastră de smiorcăite.

Totuși, ea e aia cu care poți să te iei de mână și să vezi lumea. E aia care o să zică mereu „hai”, în loc de „da, iubi”.

Totuși, uneori va tânji după atenția ta, dar n-o să te bată niciodată pe umăr să facă „miau” în schimbul unei îmbrățișări. Nu, asta fac alea din prima categorie.

Va aștepta cuminte, în colțul ei de canapea, să vii spre ea. Iar atunci când vei veni, din proprie inițiativă, o să primești cea mai sinceră și drăgălașă îmbrățișare. Și cel mai dulce sărut, peste care n-o să vrei să torni decât o sticlă de tequila. Fără lămâie. Fiindcă ea te face să-ți fie poftă de dulce, nu greață.

 

Read more
De ce te-am ales pe tine?

Probabil sunt masochistă. Sau proastă. Sau ușor de vrăjit, cum vă place vouă să formulați. Da’ ce să vezi, prostu’ ești tu. De ce? Că-ți pui întrebări cretine, cum e asta. Dar fiindcă însemni ceva pentru mine, acolo în sufletu’ meu cârpit, am să-ți răspund la întrebare.

Te-ntrebi de ce tu? Înseamnă că-ți știi perfect hibele și știi că nu ești nici pe departe bărbatul perfect. De fapt, hai să-ți spun un secret, sunt tot atâția bărbați perfecți câte femei care știu să parcheze perfect mașina. O raritate, mă-nțelegi? Și deobicei, astea caută bărbatul perfect. Eu nu mi-l doresc, eu nu vreau cuplul ăla perfect, eu nu mă văd niciodată-n filmul ăla cu o familie fericită cu trei copii, la o masă rotundă de pe care aburește o friptură proaspăt scoasă din cuptor.

Eu sunt aia care arde friptura. Nu-i nimic, tu comanzi pizza pentru amândoi.

Aia care nu știe să-ți facă o cafea bună dimineața.  Și o să luăm două cafele to go în drum spre birou.

Aia care-ți distruge cămașa albă preferată după ce a băgat-o la 60 de grade cu o pereche de blugi. Albaștri. E ok, o s-o port eu pe post de halat de baie. Mă prinde albastrul ăsta spălăcit, de blugi.

Eu sunt aia care nu știe să-ți facă ciorbă cum face maică-ta. Ce bine că-ți place și supa la plic.

Da, și in final, sunt aia care n-o să parcheze niciodată mașina cum trebuie. Iar tu vei coborî din urma mea ca să o muți.

Nu sunt sigură nici dacă-i ok parcarea pe care-am făcut-o în brațe la tine, da’ în momentul de față nu mă claxonează nimeni și nici risc de accident nu e, că-s fix după colț, cu nasul în golul dintre gâtul și umărul tău. Stau cam strâmb și am amorțit, da-i bine.

Așa că… de ce tu? Fiindcă momentan nu-ți stă în gât cafeaua proastă și nici supa la plic. Fiindcă și tu ai lovit mașina ieri, fiindcă uneori te-ncalți cu șosete desperecheate, fiindcă habar n-ai să asortezi cămășile și nici nu știi să-mi repari ceasul ăla care n-arată niciodată ora exactă. Iar eu sunt aia care-ți spune dă-o dracu’ de tablă pe patru roți, îți dau șosetele bune și îți asortez cămașa. Ceasul îl ducem la ceasornicar. Nu știu dacă o să-l poată sincroniza perfect, da’ nu-i nimic, că se potrivește în decor. În decorul ăsta imperfect, dă-le dracu’ de cupluri perfecte.

Read more
Femeie, nu te mai plânge!

Vrei să știi de ce atunci când deschizi gura ești automat discreditată fiindcă ești femeie? De ce atunci când intri în birou șefu-to se uită întâi la cracii tăi și, în funcție de cât de mulați ți-s pantalonii sau scurtă fusta, se mai gândește dacă să-ți aprobe ori ba concediul? De ce nu contează niciodată ce spui, ce gândești, cum îți merge mintea (presupunând că o ai)?

Fiindcă multe dintre colegele tale de turmă breaslă sunt niște plângăcioase avide de atenție. Acu’ ține de tine ce înțelegi prin atenție, dar e corectă și varianta definirii printr-un organ ce-l găsim exclusiv la masculi. Pentru că altfel, nu-mi explic DE CE SE PLÂNG ATÂT DE MULT FEMEILE. De orice, dar de absolut orice.

Femeie, ești o victimă a vieții, știu, ești cea mai ghinionistă, atât de ghinionistă încât ai căzut în caru’ cu fân și ți-a intrat acul în fund. Ai probleme constant, ți se vede celulita, blugii îți fac colăcei în talie, porcu’ ăla nu ți-a mai cumpărat flori de trei luni, colegă-ta de la muncă își ia prea multe pauze iar tu muncești ca fraiera, etc, etc, etc. Mă doare mintea doar când le enumăr, ia gândește-te cum e să asculți asta zi de zi de zi de zi

  • D-aia te lasă „porcu’ ăla”.
  • D-aia de cele mai multe ori primești bip-bip-bip în telefon.
  • D-aia prietena aia a ta veche muncește mereu până târziu și „n-a mai apucat să te sune să vă vedeți”. Iar.
  • D-aia ești cam… singură. Pe lume.
  • D-aia te gândești să-ți cumperi pisică. Bine, asta și fiindcă te-a tâmpit Facebookul de tot și acu’ e trendy să-ți iei pisică. By the way, pisica a devenit un fel de simbol al femeii jem’enfichiste care duce o gravă lipsă de atenție (again, tu definești atenția).

De ce nu putem fi și noi ca… bărbații? Bă, ăia-s nesimțiții pământului, așa de fericiți sunt. Problemele lor existențiale se învârt în jurul deciziei de a bea berea acasă pe canapea sau la bar cu băieții. Dacă să ceară și ceapă în shaorma sau nu. Dacă să facă azi duș sau nu. Pur și simplu.

Așa că, femeie. Nu te mai plânge atât. Ți-ai creat imaginea aia proastă de victimă martiră a vieții, de care nimeni n-are chef. Nici pisica, d-aia fuge ca disperata prin casă și-ți agață perdelele. Mai zâmbim și noi? :)

2

Read more
7 lucruri pe care trebuie sa le stii ca barbat de 20+ ani

1. Camasa cu maneca scurta nu este obiect vestimentar. Nu merge nici la nunta, nici la gratar.

De fiecare data cand iti cumperi o camasa cu maneca scurta un delfin este violat de o orca in Golful Persic!
Camasa cu maneca scurta peste tricou e ca o pereche de chiloti peste izmene.
Iti poti cumpara o camasa cu maneca scurta doar daca este dintr-un material moale care nu te irita la fund!

2. Pantofii fara siret sunt espadrile!
Nu purta pantofi fara siret, nu merg nici la pantaloni casual, nici la pantaloni scurti, nici la camasa fara maneci!

3. Acul de cravata
Daca vrei sa impresionezi prin eleganta acului de cravata stralucind in pieptul tau, afla ca destinatia initiala a acestuia a fost de a echipa ospatarii astfel incat sa nu le intre cravata in ciorba, atunci cand se apleaca spre a servi clientul. Daca nu ai de gand sa servesti invitatii cu ceva, acul de cravata nu are ce cauta.
Purtarea acului de cravata in necunostinta de cauza e ca folosirea unor cuvinte pe care nu le intelegi.

4. Trabucul
E pur si simplu interzis. Pana in 35 de ani nu ai voie sa te afisezi fumand trabuc. Poti sa-l pufai acasa, in oglinda, dar nu te afisa fumand trabuc in cadrul unor evenimente de orice natura. Stiinta fumatului de trabuc nu se limiteaza doar la contrele: il pufai sau il trag in piept? E vorba de statut, fumatul de trabuc in lipsa unui statut e pe aceeasi treapta cu situatia in care te pozezi pe Facebook cu banii lu ma-ta de intretinere.

5. Intratul in bar/ carciuma
Tu intri primul. Daca animala se supara, e proasta! Daca doamna sau domnisoara zambeste in coltul gurii, e Jackpot. Stie despre ce e vorba, tu ai castigat un punct!
Singurul moment in care ar fi mai bine sa nu intri primul in bar/carciuma, este acela cand porti camasa cu maneca scurta, pantofi fara siret, ac de cravata si un trabuc in coltul gurii. Atunci mai bine stai la ma-ta acasa si nu intri nicaieri.

6. Barba
Asta e subiect sensibil, nu ma bag :). Barba asta e un fel de trabuc.

7. Despre vin
Un pahar de vin se bea cum iti cade bine! Sec, cu apa minerala, cu apa minerala si Cola (carcalete).
Nu iti baga nasul in pahar si nu-ti plimba vinul prin gura cateva secunde, daca nu ai de gand sa-ti clatesti resturile de mancare din masele. E de prost gust! Bea o sticla de vin cu fata sau cu baietii si lasa somelierii sa-si faca sepuku pe margine!

Completari in comentarii!

Domnu’ Ursu

 

Read more
Invitatie la threesome cu femeia puternica

femeia-puternica

Adica eu, tu si textul asta, ia de-mbuca:

Umbla vorba-n tren ca acum e cu femei puternice!

In acceptiunea mea, femeia puternica e rezultatul unui Quality Sex intre Hercule si Rapunzel, daca Rapunzel doar ar fi mimat cu Hercule si s-ar fi futut de fapt cu Smeagal.

Un fel de Hobbit cu pizda. Mic, ascuns sub pamant, destul de prostanac dar cumva si curajos. Care curaj nu deriva din vreo gena ADN, ci mai mult dintr-un complex de inferioritate dobandit!
Exact situatia aia cand la 14 ani n-ai pus gura pe alcool de frica sa nu te gineasca ma-ta cand ajungi acasa si, totusi, in excursie se incinge malaiu’ in tine, cu timiditatea aia pe fata, pui mana pe o bere si te faci cacat din ea. Curajul ala ca o bei dar nu te vede ma-ta.

Niciuna din toate astea nu apareau fara Zuckerberg, asta a fost raul declansator. Un fel de Radu F. Constantinescu al online-ului mondial.

Asta a dat posibilitatea femeii puternice sa deschida gura oferind unealta de a bloca mars fa-ul inevitabil in cele mai multe din cazuri.

Iar femeia puternica a inceput sa posteze, precum pe Facebook, asa si in viata de zi cu zi.

Pentru ca din asocierea tate mari si vorbe mici, vorbele n-au putut fi niciodata pipaite, s-a ajuns la concluzia ca tzatza castiga. Deci LIKE. Ehh, aici femeia a inteles gresit, a doua oara. Prima data a facut-o cu maru’ in rai, si-am ajuns in pula pe pamant.

Acum a inteles ca daca primeste like la cuvinte + poza cu tzatza, automat cuvantul e bun, nu tzatza. O neintelegere.

Norocul femeii puternice a venit din faptul ca tzatza nu a fost prevazuta cu gura, si e mai bine, ar fi fost o cearta dementa undeva in zona gatului.

Femeia nu a inteles ca “puternic” vine dupa “femeie” doar atunci cand:

  • Iti deschizi singura borcanu’ de zacusca trimis de ma-ta pe maxi taxi!
  • Cari bidonu’ cu apa de 5 litri 4 etaje pe scari.
  • Iti faci singura pana la masina si te stergi de jeg pe pantalonii albi.

Eu sunt un barbat puternic, pentru ca eu sunt in stare sa-mi deschid singur sticla de bere cu bricheta, sa arunc capacu’ pe jos si sa apas pe telecomanda la meci.

Tu daca esti puternica, strange dopul si mai adu-mi o bere din frigider.

P.S.: Va iubesc si va stimez, sunteti multe, sunteti destepte, sunt altele si mai putin destepte. Va rog, din respect pentru dragostea si simpatia ce vi le oferim, ca purtatoare de chestii palpabile si frumoase, sa renuntati la sintagma asta de “femeie puternica” . E ca si cum prietenul tau s-ar lauda ca el e “baiat de cartier”, e penibil !

Femeie puternica e femeia aia de 35 de ani, cu un copil crescut exemplar si cu un departament in subordine. Femei puternice astazi sunt mamele care si-au crescut copiii dintr-o cutie de margarina pana in punctul in care avem internet si apa calda in chirie!

Astazi, singura femeie puternica in afara de cele scrise mai sus, e doar barbatul cu barba!

Read more
Nu mai fugiti dupa femei puternice, ca nu stiti cu ce se mananca

De fapt, bănuiesc că habar n-aveți ce-nseamnă „femeie puternică”. Sună bine, știu, va excită doar auzul cuvintelor „independentă”, „pe picioarele ei”, „știe ce vrea”, „știe să ceară ce vrea” și altele din aceeași sferă. Dacă vi se cere să descrieți femeia perfectă, cam astea-s clișeele pe care le înșiruiți cu ochii sclipind, imaginându-vă, eventual, și că femeia aia gătește purtând tocuri, calcă perfect cămășile, gătește ca mama, nu „o doare capul” niciodată, nu spune  niciodată „nu”, știe să fie doamnă, știe să stea picior peste picior cu un cocktail în față, dar și să se alinieze cu prietenii tăi la o bere, știe să spună ce și de ce o supără, știe să te pună cu botul pe labe atunci când greșești, să se pisicească atunci când trebuie și să țipe atunci când e nervoasă.

Dragilor… să vă zic adevărul? Voi, când găsiți o astfel de femeie, o pierdeți. De ce? Vă sperie ca dracu’!

Deși toți urâți femeile care, atunci când se supără, răspund suav cu „nimic” la întrebarea „ce ai pățit?”, vă simțiți ca niște băieței muștruluiți de mami atunci când sunteți luați de mânecă și puși la un colț de masă, unde vi se explică ce ați greșit, clar și răspicat. Fiindcă, de fapt, vă place puterea pe care v-o dă o pisică ce miaună în loc să vorbească. Adevărul trist e că femeia care preferă să vorbească în loc să plângă vă prinde cu garda jos.

Deși toți urâți femeile care depind de voi, vă sperie femeia de carieră, care vă lasă deoparte atunci când îi sună telefonul de serviciu. Vă sperie când știti ca nu puteti să-i oferiți nimic, fiindcă are ce-și doreste. Vă sperie că nu acceptă nimic de-a gata, fiindcă vrea să muncească pentru ce își dorește.Fiindcă, de fapt, vă place puterea pe care v-o dă femeia dependentă de voi, aia care se zgâiește la o pereche de pantofi în vitrină și vă dă oportunitatea să fiți adevărați eroi când, a doua zi, vă prezentați la ușă cu o plasă frumoasă Louis Vuitton în brațe și cadorisiți pisica pe care o aveți pe post de femeie lângă voi.

Deși toți urâți femeile care nu știu să deschidă gura la o masă, care socializează doar prin simpla prezență la brațul vostru, deși vă doriți o femeie care atunci când începe sa vorbească, să fie ascultată și admirată, vă sperie femeia care reușește să facă asta. Pentru că vă fură lumina reflectorului atunci când se așază lângă voi la masă. Fiindcă, de fapt, vă place să fiți admirați (doar) voi! Fiindcă vă place să vă admire și ea, să îi păreți veșnic intangibil.

Atunci când ea este, deja, la nivelul vostru, totul se transformă în competiție. Nu mai poate fi un trofeu așezat pe raft, mereu acolo, pe care-l mai ștergeți de praf din când in când și, ocazional, îl mai admirați așa, vreo 10 minute, înainte de culcare. Sau poate doar cinci, că deh, sunteți obosiți.

Când femeia e puternică, va bate cu pumnul în masă pentru ceea ce vrea. Va spune clar și răspicat că nu e fericită, atunci când nu e. Nu vă va menaja de absolut nimic și nu va fi complezentă pentru că nu are de ce. Deși vă speriați, habar n-aveți ce pierdeți. De ce? Fiindcă o femeie puternică nu va sta niciodată cu un pămpălău. Iar alături de ea, veți fi văzuți întotdeauna bărbaţi. Deși nu pare (de fapt, deși nu vă dați voi seama), întotdeauna principala ei grijă va fi să pună reflectorul pe voi. Pe voi doi împreună.

O vei auzi vorbind despre tine cu admirație. Fără excepție! N-o vei auzi niciodată plângându-se în public de faptul că nu-ți strângi șosetele, aia o știi doar tu. N-o vei auzi niciodată povestind că tocmai ți-ai pierdut jobul, aia o știți doar voi. N-o vei auzi niciodată spunând că nu a mai primit flori de mult timp, aia o știi doar tu, va povesti doar cum ai dus-o în vacanța visurilor ei. Fiindcă îi place ca bărbatul la brațul căruia e văzută să fie admirat.

Dar e ok, voi vă speriați și fugiți în brațele unei pisici care va toarce frumos, care vă va admira cu toată ființa ei, alături de care veți sclipi prin comparație, însă alături de care nu veți sclipi niciodată în doi. Și căreia îi veți povesti întotdeauna cât de mult admirați femeile puternice, determinând-o să devină o copie proastă, plină de frustrări. Fiindcă femeie puternică nu devii. Ești, pur și simplu. Nu vă mai amăgiți.

Așa că, nu vă mai doriți femei puternice ca să fugiți de ele. Luați-vă pisici tandre, alea vă fac să vă simtiți bărbați și au nevoie de voi ca să se simtă femei. Și, evident, ca să le cumpărați Louis Vuitton.

2

Publicat pe Catchy.ro 

Read more