Ce-i ăla un „țâșpic”? Ce-i ăla un „țâșpic”?
-Ce-i ăla un „țâșpic”? -Ceva mic, cam cât capacul ăsta de bere. N-am știut niciodată ce-i ăla un „țâșpic”, nici nu sunt sigură dacă așa... Ce-i ăla un „țâșpic”?

-Ce-i ăla un „țâșpic”?

-Ceva mic, cam cât capacul ăsta de bere.

N-am știut niciodată ce-i ăla un „țâșpic”, nici nu sunt sigură dacă așa se scrie corect sau dacă există, de fapt, cuvântul ăsta. Nici Google nu prea știe, că l-am întrebat de multe ori și mi-a sugerat rezultate asemănătoare pentru „tălpic”. Știu doar cum se pronunță – cu accent pe a doua silabă: țâș-pic.

Așa-mi spunea tata. De când eram mică, „cam cât un capac de bere”, și până am terminat și facultatea. L-am întrebat ce înseamnă când eram prea mică să-nțeleg prea multe cuvinte deodată, așa că mi-a făcut o comparație cu primul obiect mic care i-a apărut în câmpul vizual. Un capac de bere de pe masă. Așa că, tot ce mi-a rămas în cap e că „țâșpic” înseamnă ceva mic.

Eh, și pe vremea când eram eu ceva mic și nedefinit, cum e și cuvântul țâșpic, aveam un iubit la grădi. Bine, am avut mai mulți, veneam periodc acasă și îi anunțam pe-ai mei cu cine mă mai mărit eu când oi crește mare. Dar p-ăsta îl țin minte: îl chema Ștefan, și dormea două paturi mai încolo de mine când făceam amiaza.

Era mereu roșu în obraji, cu niște ochi mari și negri, tuns periuță și cu codiță la spate, ca și mine. De la spate, ziceai că-s frati’su. Da’ mie-mi plăcea de el de muream. (Apropo de codiță, că simt că tre’ să mă explic: așa era moda la copii, indiferent de sex, prin ’96-’97. Sau, mă rog, ai mei n-au ținut prea mult cont că-s fată când venea vorba de mers la frizer).

Când trecea educatoarea pe lângă paturile noastre ca să verifice dacă dormim, închideam ochii strâns-strâns, să pară că dorm mai adânc. Și când trecea de patul meu, mă ridicam pe furiș ca să mai arunc un ochi spre Ștefan.

Azi așa, mâine-așa… când, într-o zi, mă ridic din pat, mă-ntorc spre Ștefan al meu și, stupoare. Ăsta își trimitea bezele cu una (nu mai știu cum o chema, meh, nu mă aveam cu fetele încă de mică), colegă de grupă, mică și îndesată, brunetă și cu un păr lung de-l călcam mereu în picioare la locul de joacă. Oricum, după faza asta i-l călcam o idee mai apăsat, cât să apuce să țipe un pic.

Eh, aia fu’ prima mea dezamăgire în dragoste. M-am dus acasă, supărată, și le-am decretat alor mei hotărâtă:

-Mie nu-mi mai place niciun băiat. Nu mă căsătoresc cu nimeni, decât cu tata. Numa’ să mai cresc un pic, și mai facem o nuntă. Da?

Eh, și asta fu’, de fapt, prima mea dragoste. :)

PS: e Ziua Internațională a dorului azi.

Excese similare...

Leave a Reply

4 Comments on "Ce-i ăla un „țâșpic”?"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
krantz
Guest

Cînd eram de aceeaşi vîrstă, febleţea mea m-a pîrît educatoarei că n-o lăsam să doarmă. Şi m-am ales cu un sfert de oră de stat la colţ, că poate aşa mă lua somnul. Da eu tot am “iubit-o” şi după faza asta.

krantz
Guest

Îmi amintesc doar “că” nu şi “cum”. De la o vîrstă pot da vina pe memorie selectivă. 😉

L.
Admin

:)) mereu e memoria selectiva de vina.

wpDiscuz