Prima experiență de business networking, când nu știi să-ți faci nici nod la cravată Prima experiență de business networking, când nu știi să-ți faci nici nod la cravată
Prin 2009, tocmai scăpat din mediul corporate al unei spălătorii auto din Anglia, şi terminând cu cariera de team-leader de ISP-ist bucureştean, îmi organizez... Prima experiență de business networking, când nu știi să-ți faci nici nod la cravată

Prin 2009, tocmai scăpat din mediul corporate al unei spălătorii auto din Anglia, şi terminând cu cariera de team-leader de ISP-ist bucureştean, îmi organizez meticulos CV-ul şi arunc cu el în aer pe toate site-urile de recrutări, până când, o duduiță, proaspăt unsă șefuță la o semicorporație, se uită în poza mea de CV şi îmi întrevede o carieră într-o multinaţională ce oferea pieţei din România “consultanţă specializată pentru departamentele de suport”.

Împachetez treningurile şi adidaşii şi scot de la naftalină toate piesele vestimentare care ar fi putut încropi cu greu o ţinută business. Pantalonii purtaţi pe la balul de sfârşit de liceu, un sacou de la o nuntă şi nişte cămăşi care completau ţinuta un pic forţat, ca o piesă cu o floare de ghiocel într-un puzzle în care Sandra Roman ia la mu… mu. Toate astea condimentate cu o cravată nou-nouţă, neagră, care o mai ştergea puţin pe Sandra Romain la gură.

După vreo lună de traininguri intensive, aflu de la șefuță că mă aşteaptă botezul în cariera mea de Business Consultant Developer, invitat fiind, datorită aptitudinilor mele de limbă engleză şi accent condimentat cu zlang, alături de domnia sa, la o seară de cocktail, la unul din cele mai de vază evenimente de “business şi networking” ale Bucureştiului.

Întâlnirea BRCC (British Romanian Chamber of Commerce) la Athenee Palace Hilton.

Invitaţia la o seară de cocktailuri şi şampanii fine alături de domniţe în rochii de seară şi domni fumând trabucuri, la Athenee Palace Hilton, nu sună aşa de bine când maximul aroganţei făcute de tine în viaţă a fost să comanzi şi a treia halbă de bere la cârciuma din colțu’ străzii.

Adicătelea cu mâna aia cu care ţinusem aşa de aprig pistolul cu jet de apă spre noroiul vreunui Fiat Punto, acum trebuia să mânuiesc un pahar de şampanie, cu degeţelul mic fluturând în aer ca un steguleţ, în timp ce cu cealaltă mână ar fi trebuit să gesticulez hotărât încheierea unei propoziţii în faţa unui businessman. Iar la final să mai par şi deştept.

Urma să mă duc acolo ca românii noştri la Eurovision. Nepregătit, nehotărât, neîmbrăcat, şi cu melodia aleasă pe manevră.

Ajuns în seara cu pricina, sunt întâmpinat în faţa Ateneului de duduița mea parteneră, cu două pachete cu cărţi de vizită cu numele meu abia scos de sub imprimantă. Și începe să îmi dea ultimele indicaţii despre ceea ce urma:

-Intră în vorbă cu cât mai multă lume, împarte cărţi de vizită, pronunţă numele tău cât mai des. A, şi numele companiei.
-Băi, da, dar stai puţin să vedem…
-Stai mă liniştit, o să ţină ăştia nişte speech-uri, vine şampania, şi după ne strângem la măsuţe şi începem să discutăm, eu trebuie să mă mai întâlnesc cu nişte cunoscuţi, tu te descurci, unde vezi oameni, acolo te duci, saluţi şi vorbeşti cu ei şi nu uita: cărţi de vizită, multe cărţi de vizită.
-Bine, zic, da’….
Nici nu termin propoziţia şi gazeluța se aruncă prin uşile rotative exact ca Harry Potter prin peretele peronului 9 şi 3/4, aterizând direct în lobby.

Aveam în minte numai cărţi de vizită, dă cărţi de vizită, aruncă cărţi de vizită. Mă gândeam să fac cum îi vedeam eu pe ăia cu şerveţele prin Bamboo, îmi venea să intru acolo şi să arunc cu cărţi de vizită în aer.

Îmi muşc buza puţin, mă uit în geamuri şi remarc că din toată înfăţişarea şi ţinuta mea, engleza pe care o vorbeam arăta cel mai bine. Astfel, îmi propun să nu le dau şansa să mă vadă foarte bine. Cum văd vreunu’, zbang, sar lângă el şi încep să sporovăiesc.

Eu mai ştiam şi vreo 2-3 bancuri şi vreo 2-3 slanguri, mai tăiam şi cuvintele de la jumate cu lene englezească… nimic natural, dar destul de ciudat încât să prostească un alt vorbitor de engleză care nu-i nativ.

Singurul moment de cumpănă a fost când a venit ospătarul cu tava plină de cupe cu şampanie. Pentru o secundă m-am trădat şi m-am aplecat puţin pentru a prelua tava, după care cu un gest ca şi cum mi-aş fi întins oasele, m-am îndreptat şi am ridicat arogant un pahar.

Manevrând cu delicateţe paharul de şampanie, targetez undeva, la o masă, un domn. Nu trecut de 50 de ani, tocmai abandonat de partenerul de conversaţie. Pornesc spre el. Hai, taică, să stăm la o şuetă, bem o şampanie, mă vede şi sefuța că mă bag în seamă, iese bine.

-Hi Mister, how are you tonight?

-Hi Youngman, I’m Costas. I’m fine, just came to talk with more people about my business.

După nume grec, după engleză spartan. Zic, las’ că-i bine, trece timpu’, discutăm, mâncăm pișcoturile şi îi dăm drumu’ acasă.

Şi încep să mi-l întreb pe grec de afaceri şi cu ce treabă pe la noi. Începe ăsta al meu să sporovăiască cum vrea el să investească în agricultura din România, cum se bate cu legislaţia şi cu primăriile şi cu aprobările. Eu aprobând totul cu un aer misterios şi autoritar, ca şi cum Eu Însumi inventasem agricultura în România şi ştiam cu ce se confruntă.

Costas al meu avea deja o fermă de pui, undeva lângă Urziceni.

Bine băi Costase, tu cu chickenii, eu cu consultancy, hai să take my business card, maybe we can arrange something, lalali lululi.

Grecu’ grec, dar doar până la cartea de vizită.

Când îmi dă cartea lui de vizită, Costas al meu se transformă în Costel de la Urziceni, băgat şi el pe acolo tot de vreuna care m-a adus şi pe mine, epuizându-şi toate cunoştinţele de limbă engleză în încercarea de a convinge pe cineva să investească în ferma lui. Eu, epuizându-mi toată mimica şi gesticulaţia autoritară spre a convige omul că are nevoie de consultanţă legislativă scumpă şi de factură imediată de la noi.

După ce ne-am vizionat cărţile de vizită şi am realizat isprava, a început să se uite la mine ca Cenuşăreasa la caleaşca transformată în bostani. Eu la el, ca la bostani direct.

Asta a fost prima mea lecţie de business: asumarea. Niciodată nu îţi asuma şi nu presupune ceva. Întotdeauna întrebări clare, scurte şi la obiect. Dacă nu e clar, întreabă. Vorbeşte în propoziţii cât mai simple, clar şi deschis.

C.U.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz