#Hate – Despre hateri și proști, cu pasiune #Hate – Despre hateri și proști, cu pasiune
Acest articol trebuia să înceapă cu ‘Am niște indivizi inteligenți și constipați în lista mea de Facebook…’, dar, cum ontologic sufăr de exces de... #Hate – Despre hateri și proști, cu pasiune

Acest articol trebuia să înceapă cu ‘Am niște indivizi inteligenți și constipați în lista mea de Facebook…’, dar, cum ontologic sufăr de exces de bun-simț, moderație și modestie, nu va începe așa.

Glumesc, nu cu suferința de care sufăr, articolul chiar așa va începe de data asta. Ce tot atâta moderație și astea? Și da, ați ghicit, e despre ura noastră cea de toate zilele, despre frustrări, despre prostie, pe direct, fără regie, și cu drag, și cu tărie, dar mai ales cu excese de mai multe feluri – aviz amatorilor. Mai țin să previn doar că lectura ar putea fi un pic cam lungă, un pic ostenitoare, dar n-am ce face, fraților, așa o am eu, mai lungă de fel – pasiunea – lungă, și lată, cu fraze lungi, multiple capete… Ca hidra. N-o să vă dau în dragostea mea, în stil Connect-R, nici în ura mea, ca un Master of Haters, dar ați înțeles voi… Dacă vă arde să vă dați în ceva, aveți în ce și riscați să vă placă. 😉 Lăsând hihi-urile la o parte, și pe principiul ’staț’ așa, că am și eu, da’ nu mă laud…’ – cum spuneam, deci, am și eu niște indivizi inteligenți și constipați în lista mea de Facebook…

Nu mulți, dar sunt încă acolo și-i am în vizor, urmăresc atent fenomenul… Unii cu școli, cu facultăți, cu pretenții, care au senzația că postările lor sunt pline de o sevă universal valabilă, spre deosebire de ale altora, mai înguști vezi-doamne. Țin să le frâng inima pe această cale și să le spun că, la dracu’, nu e chiar așa. Nu știu dacă apreciez mai mult haterii ascunși, care înghit în sec sau nu dau like, decât haterii penibili prin însăși exprimarea hate-ului lor în anumite locuri publice. Dar știu sigur că excesul de hate, în oricare dintre formele sale, ca oricare alt exces, după cum știți, dăunează grav sănătății – dacă e mai mult decât ocazional, dacă e necontrolat, inadecvat, și mai ales dacă se scapă unde sau când nu trebuie, scuzați-mi expresia.

Acum, că v-am introdus în subiect, să definim câteva concepte și limite ale acestei încercări de dat la coș cu părerea – alegeți voi care coș, mulțumesc.

Prostia e inerentă vieții, deci e de cele mai multe ori firească, inconștientă. Ura, în schimb, nu e așa. Ura cere ceva efort ca să existe, o simți cum te mănâncă, cum te inspiră ea, cum te chinuie, deci te consumă, este? Bun. În încercările noastre omenești de a fi fericiți, se întâmplă ca toți să trecem prin diferite etape ale ignoranței, de la proști, la foarte proști, la proști rău, proști siniștri și așa mai departe, și invers. Dar ceva ne leagă: toți, fără excepție, vrem să fim fericiți.

Unii, însă, vor să fie nu doar fericiți, ci și diferiți. Unii sunt obsedați să fie diferiți, alții sunt obsedați să fie la fel. Dar dacă unul e pur și simplu diferit pentru că e mai prost, pac – dăm cu piatra. Zi sincer acuma, te doare pe tine dacă e altu’ mai prost? Ok, în multe situații de viață, admitem că da, te impactează cumva, că nu vreau să-ncepi să-mi torni argumente că ‘da, că votul lui e egal cu al meu’ și alte asemenea. Așa că reformulez: te doare pe tine dacă e altu’ mai prost pe… Facebook, de exemplu? Ce te împiedică să scoți din viața ta reală sau din viața ta virtuală toți proștii ăia pe care îi urăști din tot sufletul tău de deștept, mai ales atunci când poți să faci asta…? Nu cumva ești un pic ipocrit când, deși știi că poți să faci asta, alegi să nu o faci? Nu cumva proștii ăia te validează la rândul lor pe tine, deșteptu lu’ pește prăjit? Păi dacă nu ar mai fi ei, proștii, cum ai mai ști tu că ești deștept și pentru cine? Ciuciu repere. Păi pe cine ai mai avea tu apoi plăcerea să critici sau să urăști? Sau cum ai mai arăta tu că ești deștept dacă nu ai mai avea pe cine să critici, așa inteligent, cum numai tu știi să o faci? Care ar mai fi scopul tău în viață sau hobby-ul tău preferat?

Dar, știi, trebuie sa fii un pic deștept ca să-ți dai seama că și tu ești prost, și mai ales ca să știi când ești prost, cum ești prost șamd. Să fii prost nu te costă nimic – ok, în afară de propriul tău timp prin viață… Dar a fi hater de dragul de a fi hater înseamnă să fii de două ori prost și o dată fraier, vorba aia, în timp ce-ți pierzi și niște timp prin viață, și ceva mai multă energie. Pentru că știi când urăști, de-aia se cheamă că ești într-un fel mai inteligent. Ăia mai săraci cu duhul nu degeaba ajung să fie deseori mai fericiți. Au acces mai ușor la fericire, așa cum o înțeleg ei, da, pentru că gândesc mai puține scenarii, își fac mai puține griji și-s mult mai (con)centrați pe ce fac ei decât semenii lor mai deștepți și mai hateri, care gândesc mai mult, analizează mai mult, compară mai mult, urăsc mai mult și uită să se uite în grădina lor. Spunea cineva, nu contează cine, că oamenii în general iartă mai ușor niște autori de crime decât niște autori de fericire. Și cred că e foarte adevărat. De-asta, problema haterilor de fapt e mai degrabă o lipsă de atenție față de ei înșiși, într-un sens sau altul… Pe scurt, frustrare, cum ar veni.

despre-hate

Dacă ar fi să rămân pe modul hate, mamă ce i-aș târî pe hateri cu gingiile pe covor până și-ar cere scuze față de cei mai proști ca ei, pe care îi insultă în aplauze, motivând că merită asta doar pentru că sunt mai proști. Eu consider că haterii în general merită de două ori mai multe cuțite decât proștii, înfipte oriunde vreți voi. Pentru că sunt și mai deștepți, dar și mai proști, și mai conștienți și mai răi decât ceilalți proști. Nu, nu sunt apărătoarea proștilor, dar mi se pare mai corect să le arăți proștilor cum se face să fii neprost, dacă ești în locul și în poziția de a le arăta, sau, după caz, să te retragi, să taci frumos sau să îi elimini din calea ta când simți că există un pericol iminent de contaminare sau când pur și simplu simți că ți-ai atins limita și te ia cu ură din stomac prea tare. Să râzi, să judeci și să condamni e mult mai condamnabil decât să fii pur și simplu prost.

Studiu de caz 1

Oarecare fostă colegă de la un loc de muncă anterior. Devenită mamă și aflată într-un proces de cretinizare acută, cel puțin așa arăta pe Facebook, pierduse (remarcați timpul verbal, vă rog) orice urmă de decență și, probabil, și orice contact cu realitatea. De la, bineînțeles, poze din toate stadiile din prenatal, la poze din toate stadiile din postnatal, cu sau fără muc cel mic în prim-plan, știam tot ce se întâmpla în viața, în casa, în patul femeii, iar asta îmi făcea greață și silă în același timp, deși-s sinonime. Eram condamnată deja să urmăresc în news-feed un fel de reality show în imagini și live text pe o temă și într-un mod care nu mă interesau în profunzime…

Dacă aș vrea să văd așa ceva, m-aș putea uita la TV, că e mai simplu, dar mulțumesc, chiar nu, mulțumesc. Cazul a culminat cu momentul în care femeia, nemaiștiind ce altceva să facă mai bun cu fericirea de a fi mamă (putem păstra subiectul fericiților penibili prin excelență pentru alt articol, eventual), pentru că făcuse deja poze și videoclipuri prin toate dulapurile, rafturile, sertarele vieții ei, cu căcuțul mai tare sau mai moale al norocosului copil, cu Un-anul, cu desenele, cu primii pași, cu florile și cadourile de la Tatăl, Doamne-iartă-mă, cu ce vreți voi, și-a dat ea seama că nimic nu o împlinește și nu o definește mai mult și mai bine decât acest rol de mămică.

În consecință, și-a schimbat numele de profil în Mămica lui Ț. Inteligent, nu? E clar că, atunci când copilul ăla va crește, prietenii lui mai deștepți și mai hateri, o vor putea striga pe Whatsapp sau în ce naiba se va mai vorbi atunci: ‘Mămica lui Ț!!! Ne daț’ și nouă mașina lui Ț…?‘. Fără să-l vrea și pe Ț acolo unde se duc ei, bineînțeles, ca-n bancurile cu proști și hateri siniștri, și fără ca scena să fie măcar la fel de cool ca cea din copilăriile noastre, când strigam de-afară la geamuri, după o minge, neavând nici măcar interfoane.

Revenind… Înțeleg obiectiv vorbind fericirea de a deveni părinte, am un mare respect pentru părinții mișto și iubesc foarte mult copiii, dar aici nu despre asta e vorba. Ei bine, în momentul în care tu-mi dai de înțeles că un penis și un copil te-au umplut maxim de fericire, te-au spălat pe creier și nu mai încape nimic altceva în ființa și-n identitatea ta, dă-mi voie să mă sperii subit și să-ți dau unfriend fără regret sau stat pe gânduri. Pentru că aia e o mică limită a mea, iar tu, nefiind cineva important pentru mine, nu poți conta prin opinia ta, prin urmare, cel puțin contextual, poate nu voi găsi util să ți-o schimb sau să ți-o arăt pe a mea doar pentru că o am mai mare și mai tare. Și dacă n-am ajuns încă în acel stadiu superior în care să iubesc cu consecvență toți proștii pământului, indiferent de natura sau gravitatea faptelor lor, sau măcar în stadiul să pot să-i tolerez înțelegându-i, fără să mă simt afectată de simpla lor existență, mai bine aleg să-i dau la o parte, acolo unde e posibil. Ați putut recunoaște până aici, într-adevăr, discursul interior al unui hater cât de cât degajat, care a ales să nu se exprime în fapt și să nu se manifeste necontrolat.

Studiu de caz 2

facebook-hashtagFostă colegă de facultate. Citită, deșteaptă, cu ceva de zis pe lumea asta. Arogantă și hateriță, însă, în egală măsură. Postează un scurt status retoric despre dacă ăia care folosesc un anumit hashtag așteaptă cumva un premiu. Cu 5 minute înainte, tocmai postasem și eu niște poze cu 3 cuvinte și 2 hashtag-uri, unul fiind cel pus în discuție. Ca fapt divers, eu nu prea folosesc hashtag-uri, iar pe ăla era prima dată când îl foloseam și îl pusesem cu un cu totul alt sens în contextul meu decât cel pe care-l are de fapt.

Câțiva oameni din friends zone îi dăduseră deja like sau reply, simțindu-se sau nu vizați de hate. Unii îi explicau nuanțe, ce și cum, ea le explica pe care-i iartă (‘pentru că-s mișto în rest’) și pe care nu. Stau un pic pe gânduri dacă să-mi bat capul să dau și eu un comment sau nu și decid să da, deci îi explic scurt că nu totul e literalmente cum se vede, că nu e ok să generalizezi mereu și că uneori mai tre’ să ia în calcul și contextul, respectiv polisemantismul.

Mă întreabă ce altceva a însemnat hashtag-ul la mine, îi răspund, la care ea îmi zice ceva în genul că, în cazul ăsta, postul meu nu ar putea fi înțeles și apreciat de toată lumea, ci doar de ăia care știu cu ce mă ocup. După care concluzionează că, având în vedere că-s un caz aparte, se simte bine să generalizeze pe hate în continuare. Am încheiat și eu în aceeași notă, spunând că e ok, doar că n-am știut dacă să mă simt prost sau nu, ca minoritate… Nu ne-am dat unfriend, încă, din unele motive probabil mutual acceptate.

Ce putem comenta pe marginea acestui exemplu, deci? Eu nu pretind că postez pe o simplă rețea de socializare chestiuni de interes pentru mase și nu e scopul meu în viață să-mi satisfac toate cunoștințele din listă. Urmăresc chestii foarte diferite și postez chestii foarte diferite, în funcție de ce mă interesează pe mine. Nu știam însă despre ea că țintește standardul ăsta, dar, judecând la rândul meu după postările ei, aș putea să o asigur obiectiv că nu a ajuns încă la acel nivel. Deci, dacă nu ești nici o variantă de Tony Poptămaș cu vorbe de duh și citate inspiraționale, pentru ăia la care te uiți oricum de sus ca la niște mai săraci cu duhul, și nici un Dalai Lama în devenire:

  1. Nu cred că are sens să te caci pe tine, ca apoi să te tragi pe cur să poți generaliza și să justifici un hate care, dacă nu știi din start, te prinzi din mers că e greșit
  2. Cred că:
  • nu te-ai deschis destul la cap;
  • n-ai devenit prea cult în cap;
  • ai chiulit cel puțin de la lecția despre diferențe;
  • cineva nu te-a futut bine – asta tot polisemantică e.

În oricare dintre variantele enumerate, dai prost și mai bine stai jos în banca ta, cu 2 la extemporalul zilei, că tocmai te-ai făcut de căcat în văzul lumii. Așa că șterge-te și-ntoarce foaia, poate scriem ceva și pe verso. Și așa mai învățăm și-mpreună.

ABC-ul hate-ului profesionist

După cum v-ați putut da seama, urăsc mai tare haterii decât proștii. Pentru că sunt mai răi și mai frustrați, mai mincinoși și mai diabolici decât proștii. La finalul zilei, haterii ăștia suferă cel mai mult și sunt cei mai nefericiți, deși nu admit. Din perspectiva asta, îi prefer pe proștii aia inofensivi, pentru că sunt mult mai simpli, mai onești și mai fericiți. Din perspectiva opusă, pot aprecia și talentul nativ al unui hater, dacă se întâmplă totuși ceva bun cu el.

despre-hateri-si-prosti

Mintea odihnită versus mintea antrenată diabolic… Tu ce ai alege? O lovitură de prost sau o mușcătură de hater? Altfel, în ambele situații, fii sigur că ai ceva interesant de experimentat și de învățat. Dar cea mai proastă combinație e probabil să fii și prost rău, și hater. De-asta, așa cum spuneam, îți trebuie să te cunoști, să te iubești și să te urăști întâi pe tine, să dai cu tine de mai multe tipuri de pereți ca să îi poți înțelege pe alții, hateri sau nu, proști sau nu. Ca apoi să faci exact ca lupul, să poți să-i iubești sau să-i urăști mai bine, nu? :)) Și îți trebuie să ajungi să fii un pic mai deștept ca să-ți dai seama când și cât ești de prost. Respectiv, cât ești de hater, arogant sau penibil – când ești, sau cât ești de bun, fericit sau decent – când ești. Și așa mai departe. Dar skill-ul ăsta îl capeți în timp și doar în anumite condiții. Abia dup-aia poți să-ți și permiți să simulezi lipsa de modestie sau să ți-o fluturi cu nonșalanță pe dinaintea haterilor, de exemplu, să stai de vorbă sau să te iei în colți cu ei, niciodată însă înainte să dobândești mijloacele, atunci când n-ai și tu să pui ceva, la rândul tău, pe ‘masa la hateri’: un os de ros, ceva de mâncare, o atenție, o măslină. Altfel, ești mâncat de viu, cu chiloții tăi cu tot. Asta ține de ABC-ul hate-ului profesionist.

Ziceam că urăsc mai tare haterii decât proștii detestați de hateri pentru că haterii sunt într-un fel niște proști mai mari și mai urâți. Ai studii universitare sau post-universitare, un CV impresionant și ești un degeaba-hater, un d-ăla de timp liber, de duminică? E și mai grav, n-ai ințeles nimic. Proștii autentici sunt un spectacol deosebit în comparație cu discursul îmbibat de venin prost al haterilor amatori. Proștii cu adevărat proști nu se vor simți prost când tu, deștept fiind, apeși butonul magic de post pe Facebook, să livrezi mesajul tău (mai mult sau mai puțin corectiv) de hate. Proștii ăia nu vor da doi bani pe postul tău, iar deștepții cu adevărat deștepți, care-și văd de treaba lor, te vor vedea ca pe un penibil și nu vor da nici un singur ban pe postul tău. Haterii ca tine îți vor da like, de acord, dar așa trebuie să admiți de fapt și tu că ura ta e mai degrabă gratuită, de amorul artei de a fi hater, acolo unde știi că nu schimbă nimic. Și așa, mori de fapt ca prostul în postul de Facebook. Râdem, glumim, da’ cu ura nu te joci. Odată intrat în jocul urii, miza pentru cei mai mulți hateri se rezumă la care o are pe ură mai mare. Iar asta e o capcană în care habar n-ai ce se întâmplă cu tine și din care greu scapi, dacă ești hater după ureche. Sigur, poți să mimezi hate-ul, la fel ca orgasmul, dacă zici tu, dar aia e deja altă discuție, ceva mai complexă, că presupune dedublare.

Deci, până una-alta, te rog eu, mai ușor cu ura pe scară la Facebook, să nu mori înaintea proștilor.

Sau măcar fă-ți o pagină de hate, doar a ta, unde poți să te bălăcești în propria ta ură până nu mai poți. Dar lasă oamenii în pace să posteze ce vor într-un loc unde e liber la postat ce le place și ce îi face fericiți și unde până una-alta există buton de like, nu și de hate, precum și butoanele de add friend/unfriend și block. Ok, Facebook nu e hi5.com sau cocalari.ro și nici nu contează dacă e sau nu în devenire, da’ crede-mă, prietene, că nu e nici o academie de inteligenți sau culți și n-a dat nimeni admitere să poată avea cont, din câte știu, sau, mai mult, acces la prietenia ta… Sau le-ai dat un test zdravăn de IQ, iar unii pur și simplu au început să se prostească? Lasă-te de figuri și ia măsuri.

Facebook e o rețea socială, iar tu trebuie să o iei ca atare, punct. Dacă ‘îți repugnă’, nasol pentru tine, dar poți să o și părăsești oricând, nu te obligă nimeni să cari mai mult decât poți duce… :)) Dacă ție însă îți place să dai cu hate pe Facebook, sub aparența unui spirit rafinat și interesant, crezând că salvezi lumea sau matrixul de la pieire, tu, revoluționaru’ lu’ pește, asumă-ți să mori frustrat sau să se arunce cu roșii în tine până arăți ca un cârnat plin de ketchup.

Da, toți suntem liberi să fim cum vrem și cred că e loc suficient pentru toți, da’ îți amintesc treaba aia cu ’libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalți’, de care probabil te-ai plictisit, dar de care nu te-ai putea lipsi când e vorba de tine. Dacă unu’ e atât de prost încât să-și pună viața pe rețea în cele mai penale detalii, cu cățel, purcel, cu chiloțel și căcăcel, prin update la minut, lasă-l în pace acolo să o facă liber și fericit în pătrățica lui de Facebook, că a descoperit și el internetu’, pentru că nu atentează la libertatea ta. Sau dacă unu’ a descoperit și el hashtagu’ și vrea să-și pună 1, 5 sau 10 odată, lasă-l iar în pace, că nu te-a invitat nimeni să-l iubești sau să-l urăști pentru asta, în timp ce el poate doar speră să se transforme în mamaia lui prin hashtag.

Nu te apuca tu să faci pe pseudo-specialistu-n lanul de porumb – nu că n-ai avea și tu, la rândul tău dreptul la exprimare, da’ fii atent măcar în ce poziție stai, să nu ți-o iei pe din dos și pe meritate. Pentru legea atracției, e un motiv suficient că ești hater. Că aia nu e rețeaua lu’ mă’ta, și nici tac’tu nu ți-a cumpărat parcelă pe Facebook. E treaba lu’ Zuckerberg, iar dacă ăsta ar vrea să aibă niște Misteri Smithși în acțiune, ar angaja unii mai buni ca tine și pe bani grei. Tu, în schimb, dacă vrei să nu fii penibil, poți să adopți altă atitudine și altă metodă: dacă ești atât de bine intenționat (dă-mi voie să am rezervele mele), poți face puțină filosofie, antropologie, consiliere psihologică, educație, ce vrei tu, stând sincer și experimental de vorbă cu proștii, să le spui cam cât de rău sau urât e ceea ce fac ei – măcar încearcă, e interesant; în egală măsură, poți să te abții; sau poți să te duci într-o breaslă de hateri și să faci treabă acolo, frumos, organizat, sau chiar să-ți faci plantația ta, unde să plantezi fasole rânjită zi de zi și să culegi ce vrei tu, poate așa faci și un bine societății și câștigi și-un ban cinstit, aia zic. Dacă insiști totuși să ți-o arzi freelancer, voluntar sau amator pe hate, e mai greu, și tre’ să-ți asumi cu vârf și mai ales îndesat, știi? Că-s și unii mai buni, adică mai răi ca tine, nu doar unii mai proști ca tine. În cazul ăsta, deci, îți doresc mai mult succes și pasiune în hate-ul tău, că vei avea nevoie. Ăsta a fost un discurs de hate pe note mai înalte, cu niște hateri imaginari, da? Toți care sunt p-aici de față, se exclud, bineînțeles. Ok, mai departe.

despre-hate

Îmi place însă mult de tot când haterii se găsesc unii pe alții și se hăituiesc așa cum știu ei mai bine. Atunci iese spectacol și ne place. (Deh, ce să fac, am și eu plăcerile mele vinovate.) Pentru că așa măcar știi că ăia se merită unii pe alții și-și vor face sânge rău până nu-l vor mai putea căra în vene și poate mai crapă vreunul, că și-așa sunt mulți. Pe același principiu, e frumos când se adună și proștii cu proștii (deși ăștia mai curând se înmulțesc decât să crape), și frumoșii nebuni și deștepți la cap cu cei ca ei. În altă ordine de idei, da, e palpitantă hatereala, parcă îți dă fluturi în stomac ca-ndrăgosteala, dar e bine să rămâi conștient și ponderat și când ești hater. Vorba aia, de ce să cazi îndrăgostit, cum zic englezii, când poți să iubești și din picioare…? Tot așa, de ce sa cazi în orbitorul-păcatul-hate-ului, când poți să urăști cu stil și cap? Sau măcar c-un pic de decență, dacă nu și cu un scop practic cât de cât… Da, e și ura asta o artă, vă zic.

Pe o scară de la 1 la 10, habar n-am cât sunt de hateriță în textul ăsta (ei n-am?! am, cum să n-am?) dar, dacă mă uit în bara de titlu, știu că n-am dat-o-n bară, adică sunt unde trebuie, adică n-am greșit adresa. :)) Dacă și voi vreți să vă folosiți ‘energia generată de un hate’ sau ’motivația dată de anumite frustrări’, apucați-vă naibii de ceva – de făcut filme pentru așa-numiții proști, cărți de colorat pentru copiii lor, sau, nah, goblenuri pentru alți hateri, ceva. Numa’ nu lăsați talentu’ și energia să se piardă fix aiurea pe internet.

Fie că ai potențial de miss sau mister exces, peniță de kamikaz sau talent de hater tip timesnewroman, odată ce devii ceva mai util societății, ești un hater câștigat în loc de unul pierdut, iar asta e ceva, crede-mă. Îți trebuie, deci, un pic de școală de orice fel, un pic de stil, un pic de umor și auto-ironie, nu e așa, pentru oricine. Dacă ești însă cam nepregătit și cu totul împotriva sistemului, poți să ți-o arzi cum știi tu mai bine, pe cont propriu, pe cont Facebook sau unde vrei tu. Doar că, dacă mă deranjezi pe rețea, în cel mai fericit scenariu s-ar putea să te potolesc din buton înainte să apuci să-mi arăți tu ce știi mai bine (lol, îți dai seama?). În cel mai nenorocit scenariu însă, dacă mă hate-uiești prin afara rețelei și te prind, între noi fie vorba, e posibil să-ți rup și capu’, în funcție de gravitatea hate-ului degajat către mine și de starea de spirit în care mă găsești. Iar dacă ai tupeu să ripostezi, riști să vină după miros și alți hateri fioroși pe lângă mine, să te cotonogim împreună.

La ură și la război, totul e permis, totul e posibil, doar că sunt printre rânduri și niște legi nescrise… și, mult simplificat, cam așa e treaba în general, ca să nu zic filosofia. Dar e mai sigur pentru tine în cazul ăsta:

  1.  să te apuci asap de iubit și să o faci bine.
  2.  să mergi la pușcărie ori la balamuc și să te predai singur.

‘Păi ce-aț’ făcut, domnu’?’ ‘Păi, ce să fac, domnu’, uitaț’, am o boală gravă, auto-imună, care-i provoacă rău pe ceilalț’ înainte să mă prind eu. Urăsc cu draci’ și nu mă pot abține. Sunt o javră nenorocită, mai bine mă închideț’ aici la dvs. în cușcă’. Sau ‘Uitaţ, mi-am luat-o de la alții mai răi ca mine, mi-au dat de m-au julit, mă pansaţ și pe mine, vă rog?’. Și-atunci cu ce crezi tu că ai vrea să fii pansat, hatere? Ai ghicit, c-un pic de ură în stare pură direct pe rană, să te usture până te piși pe tine și juri că nu mai faci. Ups, asta nu știu ce-a fost.

     *Atât pentru azi, așa ca de luni. Hai c-am dat-o ‘frumos, elegant – cât di cât’, precum clasicii în viață. :)) Că doar nu vreți din Kant acuma. Recomandarea mea? ‘Ca să fie bine, ca să nu fie rău’, țineți-vă heitu-n în lesă, dacă nu place la voi mușcați.

    **Dacă aveți impresia că ați identificat cel puțin un paradox în povestea de mai sus, nu vi se pare. Chiar așa e, de fapt.

                Vă pupă fata cu săgeata.

(Guest post)

Excese similare...

Leave a Reply

1 Comment on "#Hate – Despre hateri și proști, cu pasiune"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
IuliaSh
Guest

Ca doar vorba aia, vedem mai multe statusuri despre oamenii care au statusuri despre ninsoare decat statusuri despre ninsoare :)))))

wpDiscuz